Barney’s version

Extraordinar filmul semnat Richard J. Lewis, dupa romanul cu acelasi nume de Mordecai Richler, autor montrealez. Povestea unei vieti ce in curind va fi pierduta in negura neuronilor atrofiati: versiunea celui care uita. Versiunea lui Barney trebuie spusa, pentru simplul fapt ca doar el o stie asa cum a fost, cu reusitele, dezamagirile, bucuriile, nebuniile ori greselile ei…Si mai ales cu IUBIREA ei…Trebuie spusa pentru ca, in curind, nimic nu va mai supravietui memoriei bolnave, pina la disparitia totala in noaptea uitarii. Povestea trebuie spusa caci o viata uitata este o viata pierduta, si nimic nu este mai trist decit asta. Nici macar moartea.

Paul Giamatti (deja foarte bun in Sideways), este absolut DE-LI-CIOS!!! Iar Dustin Hoffman, GENIAL! In plus, senzatia de a vedea catedrala Reine-Marie din Montreal intr-o secventa din film si de a o re-vedea in realitate dupa citeva minute este absolut fantastica!!!( O mare parte din film a fost turnat in Montreal! Imaginile sint sublime!)

Dolce far niente…

Toata saptamina asteptam faimosul week-end, ori fin de semaine, ori cum l-o mai fi chemind…Si cind vine, avem atitea de facut, atita de alergat, incit nu stim cind trece si iarasi traim nesuferitul blues de duminica seara. Si apoi o luam de la capat: luni, marti…Cum M. e plecat pe munte, simbata asta am hotarit SA NU FAC NIMIC. Nimic programat, nimic care sa presupuna ca ies din casa, ma urc in masina si plec undeva. Nimic care sa presupuna o actiune bine delimitata, bine definita, cu alte cuvinte, nimic “planifié à l’avance”. Am hotarit ca simbata asta voi dormi pina la 11 ori chiar pina la 12, ca imi voi bea cafeaua in pijama si apoi…ei bine, apoi mai vad eu!…

Poate voi lenevi un pic…
…poate voi citi ceva…
…poate voi asculta ceva muzica…
…poate voi bintui pe cele bloguri…
…poate voi scrie despre ceva…
…ori poate, pur si simplu, imi voi pierde vremea de-aiurea…

Poate…

Daca…

MAI VAD EU!…

Déjà vu

Acum un an, ori doi, ori mai multi, nu are importanta…intr-o cafenea, in Montreal. Eu si un coleg de facultate, canadian-quebecois :

« La révolution roumaine…t’avais quel âge ? »
« 16 ans »
« Tu t’en rappelles bien, dis donc! »
« Oui, assez. »
« C’est vrai que vous avez tué Ceausescu le jour de Noel ? »
Même si je ne me reconnais pas dans ce « nous », je réponds quand même à sa question.
« C’est vrai. »
« Combien de morts il y a eu, finalement ? 400 ? 4000 ? 10000 ? »
« Je ne sais pas. »
« Parce qu’ici on parlait de toutes sortes de chiffres, tu sais… »
« Je sais, chez nous on parlait de toutes sortes de chiffres aussi. »
« Pis, maintenant ? »
« Maintenant… tu veux dire …maintenant, en Roumanie? »
« Oui, c’est comment ? Vous êtes libres, non? C’est la démocratie là-bas maintenant, pas vrai ? »
« Oui, c’est la démocratie. »
« Alors toi, pourquoi t’es partie? »

La conversation s’est brusquement arrêtée. Il fait longtemps que je ne réponds plus à cette question. Ne me demandez pas pourquoi.

***

E revolutie in Egipt, in Tunisia, in Yemen, in Algeria. Ma uit la televizor si imi aduc aminte. Si e mult amar in amintirile mele. Am un sentiment acut de «déjà vu». Dar poate ca aceste popoare nu vor fi inselate asa cum am fost noi. Poate ca revolutia lor nu va fi furata si transformata intr-un esec lamentabil, asa ca a noastra. Poate ca mortii lor nu vor fi murit degeaba, asa ca ai nostri. Si poate ca in citiva ani nici un tunisian, ori egiptean, ori algerian nu va trebui sa-si inghita amarul intr-o conversatie de cafenea, in Montreal.

Ginduri moarte de frig

Credeam, naivii de noi, ca vom scapa, dar n-a fost sa fie. Acum o saptamina, subiectul prezent pe buzele tuturor era « la douceur de l’hiver cette année »…
Quelle innocence, mon Dieu, d’y croire! Il faut se méfier de l’hiver, du Québec, du froid, comme on se méfie des loups et des renards. Comme on devrait se méfier souvent des gens. Comme on devrait aussi se méfier parfois de nous-mêmes.

*********

Frigul extrem ce a dat peste noi de citeva zile da o culoare metalica zapezii, care pare, daca asta e posibil, si mai alba, si mai rece. Ca si cum Craiasa Zapezilor din povestea lui Andersen ar fi atins cu sufletu-i de gheata totul. Ca si cum nimic nu ne mai poate salva de albul acesta impersonal, devastator.

*********

…Frig in oase, frig in suflete.

*********

Rationalul nu poate intotdeauna raspunde intrebarilor. Cum ar mai putea creierul tau obosit de argumentele altora sa mai stie, sa mai distinga binele de rau? Si atunci, ce ramine de facut? …

…Roaga-te, pelerinule, poate vei gasi raspunsul in inima.

*********

L’hiver, nous irons dans un petit wagon rose
Avec des coussins bleus.
Nous serons bien. Un nid de baisers fous repose
Dans chaque coin moelleux.

Tu fermeras l’oeil, pour ne point voir, par la glace,
Grimacer les ombres des soirs,
Ces monstruosités hargneuses, populace
De démons noirs et de loups noirs.

Puis tu te sentiras la joue égratignée…
Un petit baiser, comme une folle araignée,
Te courra par le cou…

Et tu me diras : “Cherche !”, en inclinant la tête,
– Et nous prendrons du temps à trouver cette bête
– Qui voyage beaucoup…

Arthur Rimbaud “Rêvé pour l’hiver”

Poezie

Sensation

Par les soirs bleus d’été, j’irai dans les sentiers,
Picoté par les blés, fouler l’herbe menue :
Rêveur, j’en sentirai la fraîcheur à mes pieds.
Je laisserai le vent baigner ma tête nue.

Je ne parlerai pas, je ne penserai rien,
Mais l’amour infini me montera dans l’âme ;
Et j’irai loin, bien loin, comme un bohémien,
Par la Nature, heureux- comme avec une femme.

Arthur RIMBAUD

Ginduri de Craciun

Intr-o tara occidentala cuvintul “consumatie” reprezinta (inca) cheia. Abia s-a terminat cu publicitatea de Haloween, ca incepi sa vezi braduti impodobiti prin magazine, reclame la televizor care vorbesc deja la sfirsitul lui octombrie(!!!) de reducerile de Boxing Day de Craciun(!!!). Luminite, cintecele, totul e facut astfel incit sa petreci cit mai mult timp in centrele comerciale. Sa petreci cit mai mult timp si, desigur, sa cumperi cit mai mult. Devine obositor, fara indoiala. Lumea se plinge in stinga si-n dreapta de cit e de penibila cursa asta dupa cadouri, incep party-urile de Craciun (la servici, unde te duci ca nu ai de ales, nu neaparat de placere). Asta ar fi stratul de deasupra. Dar daca il dai deoparte, reusesti sa te bucuri de un brad impodobit, de fetzele incintate ale copiilor care descopera cadourile dimineata si inca mai cred ca scrisoarea de sub pom chiar a fost scrissa de Mos Craciun, de o ninsoare cu fulgi mari si pufosi in seara de Craciun, de colinde, in esenta, de lucrurile simple. Da, e adevarat ca sarbatoarea Craciunului e un prilej pentru unii sa faca profit, sa vinda, sa cistige. Pentru altii Craciunul nu mai reprezinta decit corvoada curateniei si a cumparaturilor. Eu am ales sa nu fac parte dintre acestia. Inca mai putem alege. Craciunul poate fi, inca, ceea ce vrem noi sa fie: sarbatoarea nasterii Domnului! O bucurie adevarata si simpla! De aceea nu mi-e frica sa va urez, din toata inima, Craciun fericit!

Doar ginduri

Uneori, in micul meu cuib de cuci, ma intreb de ce exista diferentze, de ce unii copii sint « altfel », unii mai etichetati, altii mai putin. Si noi, cei in alb, ne tot invirtim in jurul lor, incercind una, alta, si nestiind, de fapt, nimic.

***

Inginerii construiesc trenurile, artistii se servesc de ele sa creeze vise. Asa se nascu “Dodesukaden”.

***

Nu cred ca mai stiu incotro sa caut raspunsuri. Trebuie sa accept ca unele nu le voi afla niciodata. Nu am nici o certitudine, in afara de cea a mortii si a vremii. Spun astia ca miine ninge…

Ufff!!!Offf!!!Ahhh!!! si Ha Ha ha!!!

Nu stiu altii cum sint, dar in ceea ce ma priveste, cred ca atunci cind nu prea stii mare lucru apropo de ceva, fie ca e vorba de carti, de muzica, de politica ori de vecina din coltul strazii, bunul simt ar trebui sa-ti spuna sa te abtii, sa taci si sa-ti musti limba de cel putin trei ori ca sa eviti sa scoti cine stie ce porumbel pe gura.

De ce? Pai e simplu, ca sa se evite penibilul, deja prostia e penibila, nu-i asa, imaginati-va prostia insotita de logoree…sa te sufoci, nu altaceva ! Vorba ceea…prostul nu e prost destul daca nu e si fudul. Si fudulia merge mina-n mina cu vorbaria. Ba mai si rimeaza !

Nu era destul ca era prezenta peste tot in lumea reala, acum prosti(me)a invadeaza si spatiul virtual. Ca de, ce-i trebuie chelului, tichie de margaritar!

Ce reconfortant ar fi daca prosti(me)a ar invata, odata pentru totdeauna…SA TACA !!!!!! Ori macar sa vorbeasca…mai putin. Si eventual (ce vis nebunesc!!!), sa-i asculte pe altii!…

Pina atunci, sa-i ascultam pe cei care au reusit sa vorbeasca despre prostie in singurul mod in care aceasta poate fi atacata: RIZIND!