Anatol este poet, compozitor, pianist, fotograf. Este prietenul nostru de aproape 8 ani. In marea sa generozitate a acceptat sa posteze citeva din creatiile sale poetice pe blog-ul nostru. Speram ca citirea lor sa faca sa vibreze sufletele iubitorilor de poezie.
Erai de un verde molau, ca marea cand face spume de vodca,
Iubindu-ne cu iures de vazduh umezit.
Aud Boleroul, pitit dupa magarusul beteag.
Il trageam cu noi sa mai bea una mica.
Secundele se misca incet si confuz,
Ne privim ca si cand am fi premeditatii predestinarii noastre,
Cu pletele afara, expuse viril, pe-o sticla de vin.
Drumul serpuieste, facem dragoste in forma de stabilopod,
In ochii lehamesiti de intamplarea noastra.
In valurile strambe, vin hoarde-de-mare, trase lin
De un capitan nevazut.
Il privim speriati, urlam cu agate in forma de sunet,
ta-ta-ta-tam ta-ta-ta-tam,
si ramanem goi,
ca treziti dupa o viata,
In doua grupuri dreptunghiulare,
de marimea unui atentat la pudoare.
Micile dâre de bold,
închise in cercuri talamice.
Nici un drum spre ele,
doar sa-ţi striveşti ţeasta cu zbiarăt de fiară,
sau păstrate cu grijă,
Intr-un strat subţire de floare de colţ.
Cind David Lynch vorbeste despre a sa Ars Poetica, o face cu o simplitate tulburatoare. Cu eleganta si cu extrema generozitate. Lucrurile stau cam asa: facatorul de film e ca si pescarul care se duce in fiecare dimineata pe malul apei, cu undita pe umar, in speranta ca va reusi sa prinda pestele cel mare. Usor nu e. Ca sa dai de el, trebuie sa arunci undita adinc, acolo unde pestii cei mari sint pusi de cind nu se mai stie, de o mina nevazuta. Doar el, Pescarul cel Ales, poate ajunge sa-i prinda. Cu multa truda si poate, cu putin har. Trebuie sa-i prinda si sa-i arate lumii. Si aici vine greul: caci adusi la suprafata, pestii cei mari din adincuri se ascund privirilor de rind, sub diferite si inselatoare vesminte. Uneori vor sa sperie, se arata rai si cruzi, ucigasi satanici iesiti din Infern, alteori apar veseli, facind pe-a saltimbancii, ca sa nu mai stie nimeni de unde vin si ce sint ei cu adevarat. Si atunci, el, Pescarul cel Ales, trebuie sa-i imblinzeasca, cu maiestrie, si sa le puna un altfel de vesmint, care sa-i reveleze lumii cu tenebrele si luminile aduse de ei din adincuri. Cu toata Fumusetea lor.
Am vazut aseara Before night falls, filmul facut dupa romanul scriitorului cubanez Reinaldo Arena, Antes que anochezca. La un moment dat, in film, scriitorul spune, adresindu-se camerei, publicului: “Care e diferenta intre comunism si capitalism? In comunism, daca ti se trage un picior in fund, trebuie sa aplauzi. In capitalism, ai dreptul sa strigi ca te doare.” Citeam deunazi pe un blog intrebarile naive ale unei adolescente in cautare de …raspunsuri. Nu-mi amintesc exact formularea, dar tinara se intreba ce stiu ei, tinerii generatiei noi, care nu au cunoscut de fapt comunismul, despre acea perioada…Si se intreba oarecum, daca nu o fi fost, poate, bine…
Ei bine, NU, nu a fost deloc bine. NIMIC nu poate fi bine intr-un regim care interzice dreptul la cuvint, la opinie, la replica, dreptul de afi tu insuti. Am vrut sa-i raspund tinerei adolescente sa citeasca “Fenomenul Pitesti”, si Wurnbrand, “Cu Dumnezeu in subterana”, si sa vada “4 luni, 3 saptamini si 2 zile”, filmul lui Mungiu…Ar fi un inceput in cautarea raspunsului, daca isi pune cu adevarat intrebarea. Daca vrea, cu adevart, sa afle…
Dar poate e mai comod sa uitam, nu-i asa? Ori sa ne spunem, ca, vezi Doamne, nu a fost CHIAR atit de rau, cum spun unii si altii.
Bonjour, je m’appelle Stefan et je suis une abeille. Je porte des bottes orange et j’ai les ailes couleur noisette. Mon corps est brun et rouge.
Je vais en Roumanie. C’est un beau pays où les gens respectent les autres gens. Je vois une vache brouter. Je décide de la piquer dans les fesses. La vache sursaute de douleur. Je pars dans une église. J’entends les gens parler de la mort de Jésus. Je vais maintenant dans un parc. Je bois le nectar des fleurs. Je retourne dans ma ruche. J’ai encore du nectar pour les larves. Bon appétit petite larve!
Închide ochii.
Nu pot. Poezia zumzăie.
Astupă-ţi urechile.
Nu pot. Poezia imi aduce culoare şi vise.
Uită-ţi limba.
Nu pot. Hălăduiesc într-o poezie.
Visez la eclipsa fara foc.
Sunt o vana de lut, un contra cristal ?
Visez sa ruginesc divin, viatza fara zbucium,
Nici cerul nu mai e, nici granitul savanei,
Ceilalti, ei au sangele norilor. Trupu-mi in doliu,
N-am sa mai fiu.
Am sa fiu unda celesta, rugaciunea inghetzului.
Visez o eclipsa de vara…