Nu pot sa cred ca a trecut mai mult de un an de cind nu am scris nimic pe acest blog…Nu ca nu ar fi fost tentative, au fost, nenumarate, incepute de cele mai multe ori seara, inainte de a adormi, intr-o stare aflata undeva intre somn si trezie, cind gindurile se aseaza cu usurinta in fraze bine intoarse dintr-un condei imaginar. Si nu ca nu ar fi fost cind, timp este, desigur, nu exista scuze, timp este, starea de a face ceva, ea…lipseste. Ori poate ca starea exista, poate ca insesi gindurile se refuza actului de a scrie, poate ca ar trebui sa ramina acolo unde le este lor mai bine, gindurile astea, ascunse de priviri indiscrete, scrutatoare…La ce bun sa le arati in splendida lor nulitate, la ce bun sa scoti la lumina neputinta lor de a se materializa in cuvinte…?!

Ei uite, de data asta am sa le las sa iasa din gaoace, cum or fi…Habar nu am de ce acum, azi, la ora 2 trecute de dupa amiaza si de ce nu miine, ori ieri, ori altadata…Poate pentru ca nu am nimic de spus, daca as fi avut cu adevarat ceva de spus, cartile mele ar trona la ora asta pe rafturile bibliotecilor, ar fi devorate de cautatorii de adevar, ar…exista. Daca as fi avut cu adevarat ceva de spus, as fi vorbit, desigur, de frica asta de moarte care ma locuieste de cind ma stiu, si de care uit in fiecare zi si de care imi amintesc in fiecare zi. As fi vorbit poate de nostalgie, o da…nostalgia acelor ani in care moartea parea inca departe. As scrie despre Dumnezeu, despre incrincenarea cu care vreau sa cred in existenta Lui, caci altfel, “totul este cenusa”, cum spunea si Eliade asta… As scrie despre iubire, doar ca mi-e frica ca ma repet, caci am spus deja ca as scrie despre Dumnezeu, si El este iubire, ce altceva ar putea fi?…As scrie despre iertare, uite, asta ar fi un subiect crincen, caci nu am fost niciodata capabila sa iert, ori sa uit… As scrie despre regrete, despre vina, despre disperare…As scrie cu disperare despre disperare. As scrie cu iubire despre iubire. As scrie cu disperare despre iubire.

Daca as avea ceva de spus, v-as da intilnire deseori pe acest blog, v-as invita sa ma cititi, sa-mi raspundeti, sa ma provocati… V-as invita sa ne intilnim in acest spatiu virtual, sa gindim impreuna, sa ne intrebam impreuna, sa ne minunam impreuna…Dar nu am nimic de spus. Desi trist pentru mine, ramine un fapt lipsit de importanta pentru voi. Atunci de ce mai vorbesc despre asta si va fac sa va pierdeti vremea?…

…Poate pentru ca …Nu pot sa cred ca a trecut mai mult de un an de cind nu am scris nimic pe acest blog…Nu ca nu ar fi fost tentative, au fost, nenumarate, incepute de cele mai multe ori seara, inainte de a adormi, intr-o stare aflata undeva intre somn si trezie, cind gindurile…