L-am pierdut
A, nu cred asta!
Toata lumea L-a vazut.
Nu sunt nebun.
El era, L-am vazut intr-o biserica.
Sunt un blogger nevinovat,
nu scriu decat ca sa ma vindec.
Si e adevarat!
Asa cum ai zis
nu-i asa, Moris
toc toc toc!
Poti veni cu mine
am cateva intrebari,
niciodata n-o sa fie la fel
nici macar cu baiatul lui.
Poate ca daca ar juca blockus impreuna,
toata lumea ar astepta miracole.
Oare cat o mai fi costand un miracol, la reducere?
te pup, te sarut, iubire!
ma duc.
asta este viata mea.
un neant platit de cineva, de dinainte.
Chiar credeţi?
"Ces morts qui se lèvent cherchent quelque chose. C’est une rencontre entre le présent et le passé. Il n’y a plus de différence entre les morts et les vivants. Ils représentent le souvenir, l’impossibilité de changer l’histoire. Ceux qui essayent échouent. L’histoire, le temps, nous rattraperont, et l’effort pour l’oublier, pour cacher cela, peut être traumatisant"
Roy Andersson, cineast suedez
Pot sa spun ca primele scene din film m-au lasat perplexa. Dadusem din intimplare peste el, cautind aiurea prin posturi. ‘Ce-i asta?’ ne-am spus amindoi intrigati si curiosi…ei, uite, gasesti filme ‘altfel’ chiar si pe posturile TV (unele!). Curiozitatea a crescut, insa repede sentimentului bizar ce ne locuia i-a luat locul incintarea: scurta noastra experienta de cinefili ne spunea ca tocmai descopeream un film tulburator, comparabil cu cele ale lui Tarkovsky sau Bergman, si cu el, un cineast de geniu, Roy Andersson.
"Ma préoccupation était de montrer l’homme sous son vrai jour, avec sa vulnérabilité et sa profondeur. Et parfois, l’homme est ridicule lorsqu’il veut cacher ses faiblesses. Il pense qu’on ne peut pas voir qu’il est vulnérable. Mais il l’est!", spune cineastul intr-un interviu.
Apocaliptic, de un cinism crud, populat de morti-vii si de vii-morti, presarat de scene uneori sinistre alteori grotesti, filmului nu-i lipsesc scenele in care poezia atinge sublimul. Una din rarele de acest fel, fara doar si poate, insa tocmai prin aceasta cu atit mai puternica, este cea a corului din metrou.
“Cand mortii ne stau in fatza si ne urla :
Ati trecut !
Doar ingerii mai canta…”
(Mihai Sava ‘Cintecul celuilalt etaj’)
Iata Miracolul in care am incetat de mult a crede.
Scena din Sångar från andra våningen (Chansons du deuxième étage; Songs from the second floor)
Şi doar ţi-am spus că vine iarna… Abia trecutele flori sunt acum zăpadă.
Ne niniream cu mâinile noastre mici, şi uite-ne…
suntem cu mii de ani mai bătrâni. Când?!?
Şi doar ţi-am spus,
să ne iubim atunci,
când muzica ne gâdilea tălpile cu umbre din cărămidă de chamotte.
Şi ne era cald…
Şi doar ţi-am spus,
c-o să ne doară buzele şi mâinile,
şi liliacul o să ne ningă în flori cu sute de petale.
