De prin Québec

"Beau Dommage", o trupa extrem de populara in anii 60-70 in Quebec. Tocmai au scos un album de rememorare… 35 de ani. Pentru cei carora le pun, poate, curiozitatea la incercare:

http://en.wikipedia.org/wiki/Beau_Dommage

Iata doua dintre piesele lor cele mai populare. Prima, "La complainte du phoque en Alaska", a doua, "Harmonie du soir à Chateauguay". Ambele interpretate in concert de ziua nationala a provinciei. Asta ca sa luati pulsul nationalismului quebécois, desi piesele se vor a fi doar melodii de dragoste, mesajul politic mi se pare evident in “Complainte du phoque en Alaska”. Dar nu de asta am pus versurile (cu unele mici "traduceri" intre parenteze, ici-colo), ci pentru ca nu am putut rezista, e prea induiosator daca ramii doar in poveste si uiti de extrapolarile politice.

Enjoy!

"La complainte du phoque en Alaska", Beau Dommage

Crémoé, crémoé pas (Crois-moi, crois-moi pas)quéqu’part (quelque part) en Alaska
Y’a (Il y a) un phoque qui s’ennuie en maudit (qui souffre énormement)
Sa blonde (Sa petite amie) est partie gagner sa vie
Dans un cirque aux États-Unis
2
Le phoque est tout seul, y (il) r’garde le soleil
Qui descend doucement sur le glacier
Y pense aux États en pleurant tout bas
C’est comme ça que ta blonde t’a lâché (que ta pette amie t’as quitté)
R
Ça n’vaut pas la peine de laisser ceux qu’on aime
Pour aller faire tourner des ballons sur son nez
Ça fait rire les
Enfants ça dure jamais longtemps,
Ça fait plus rire personne quand les enfants sont grands.
3
Quand le phoque s’ennuie, y’ r’garde son poil qui brille
Comme les rues de New-York après la pluie
Y rêve à Chicago, à Marilyn Monroe
Y voudrait voir sa blonde faire un show
4
C’est rien qu’une histoire j’peux pas m’en faire accroire
Mais des fois j’ai l’impression qu’ c’est moé
Qu’est assis sur la glace les deux mains dans la face,
Mon amour est parti pis j’ m’ennuie.

"Harmonie du soir à Chateauguay", Beau Dommage

 

 

 

Seara de muzica in Montréal

Am mai scris despre Anatol pe acest blog, in "Portrete". Un prieten pe care il pretuim enorm, un om de cultura veritabil cum rar intilnesti.

Compozitor, poet, pianist, fotograf de arta, Anatol este un artist extrem de generos. Fericirea lui cea mai mare este sa impartaseasca cu prietenii bucuria artei. Ne adunam la el acasa, de citeva ori pe an, si il ascultam interpretind la pian piese clasice, compozitii proprii ori improvizatii pe teme clasice sau pe texte de poezie.

Imaginile care urmeaza au fost filmate anul acesta, in ianuarie, cu ocazia aniversarii sale de nastere.

La multi ani, Anatol, iti dorim sa ne bucuri cu minunatul tau talent inca mult timp de-acum incolo.

Ploaia lui marte

Scriu de zor, zgomotul tastelor se amesteca cu zgomotl vintului de afara…Seminar vineri, prezentare orala…A cita, cine mai stie…Al treilea diapozitiv, al zecelea, al douazecelea, oare chiar am sa am timp sa vorbesc despre toate astea, ma intreb…ce mai conteaza, las’ sa fie acolo…

Afara ploua marunt, e o umezeala de-tzi patrunde in oase, de-tzi patrunde in suflet. Ploua si e intuneric, si vintul urla de-ti pustieste inima. Casa tremura din toate incheieturile ei imbatrinite. Si eu ma opresc din cind in cind din scrisul asta mecanic, aiurisant, si ma gindesc ca intr-un han, departe, unde sa doarma si hangiul, ca tot is desharte strazile, ori p’aci, ori p’acolo…ce bine ar fi…

Ma uit pe cele bloguri. Liniste. De parca toti ar sta, undeva, intr-un ungher de odaie, adunat fiecare in gindurile lui, ascultind ploaia lui marte…

Risu’-plinsu’

Prostia si subcultura sint acaparatoare si aproape indestructibile. Fenomenul manelelor e poate unul dintre cele mai fascinante din cite au existat vreodata si recunosc ca depaseste capacitatea mea de intelegere. Uneori insa, tot ce poti face e sa rizi, altfel, risti ca revolta si neputinta sa te inabuse.

"Divertis" are meritul de a rezista de-a lungul anilor si de a gasi inca forta de a ride, in continuare, de absurditatile si grotescul societatii romanesti. Risul poate fi salvator, risul poate calma, risul e poate singura arma eficace ce ne-a mai ramas intr-o lupta sortita esecului.

Ii gasesc pe toti absolut savurosi iar caricatura sublima, insa Mereuta, cu graiul lui autentic de bucovinean din Humor, ramine preferatul meu.

In cautarea autenticului pierdut

Incerc sa adun citeva mostre din ceea ce consider eu a fi muzica romaneasca autentica, care a fost inabusita, strivita, mai intii de imnurile de slava comuniste, apoi de subcultura manelelor. Eu am plecat la timp din tara, sa zicem exact inainte ca manelele sa acapareze posturile de televiziune si mintzile romanilor. Am avut insa neplacerea extrema de a le auzi pe aici. Si asa, departe de tzara mama si dezgustata de exportul subculturii peste ocean, am inceput sa ascult folclor romanesc mai vechi, mai nou, dar autentic. Tin sa impartasesc cu voi, cei care treceti pe aici, aceste bucati dintr-un folclor ce va disparea incetul cu incetul, daca nu a si disparut deja. Sper sa ascultati cu placere…

Vocea inegalabila a Mariei Tanase

 

Un vechi cintec de dragoste oltenesc, "spus" cu multa duiosie si nostalgie de Maria Lataretu…

O hora cintata in sunetele molcome ale dulcelui grai bucovinean(bunica mea imi spunea ca Sofia Vicoveanca este singura care cinta asa cum auzise ea, bunica, cintind oamenii satului pe cind era copila).

Un cintec ce mi-l cinta mie bunica dinspre tata, mamaia. Si eu nu intelegeam atunci cum de putea fi priponit calul de o garofita firava…In mintea mea de copil, nimic nu putea fi mai de neinteles.

Cind “te iubesc” se spune “je t’aime”

Un posibil raspuns la intrebarea Andrei (cum spunem "te iubesc") in cuvintele si muzica lui Jacques Brel.

Cu disperare…

Ne me quitte pas
by Jacques Brel

Ne me quitte pas
Il faut oublier
Tout peut s’oublier
Qui s’enfuit déjà
Oublier le temps
Des malentendus
Et le temps perdu
A savoir comment
Oublier ces heures
Qui tuaient parfois
A coups de pourquoi
Le cœur du bonheur
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

Moi je t’offrirai
Des perles de pluie
Venues de pays
Où il ne pleut pas
Je creuserai la terre
Jusqu’après ma mort
Pour couvrir ton corps
D’or et de lumière
Je ferai un domaine
Où l’amour sera roi
Où l’amour sera loi
Où tu seras reine
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

Ne me quitte pas
Je t’inventerai
Des mots insensés
Que tu comprendras
Je te parlerai
De ces amants-là
Qui ont vu deux fois
Leurs cœurs s’embraser
Je te raconterai
L’histoire de ce roi
Mort de n’avoir pas
Pu te rencontrer
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

On a vu souvent
Rejaillir le feu
De l’ancien volcan
Qu’on croyait trop vieux
Il est paraît-il
Des terres brûlées
Donnant plus de blé
Qu’un meilleur avril
Et quand vient le soir
Pour qu’un ciel flamboie
Le rouge et le noir
Ne s’épousent-ils pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

Ne me quitte pas
Je n’vais plus pleurer
Je n’vais plus parler
Je me cacherai là
A te regarder
Danser et sourire
Et à t’écouter
Chanter et puis rire
Laisse-moi devenir
L’ombre de ton ombre
L’ombre de ta main
L’ombre de ton chien
Mais
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas.

…si cu speranta.

Madeleine
by Jacques Brel

Ce soir j’attends Madeleine
J’ai apporté du lilas
J’en apporte toutes les s’maines
Madeleine elle aime bien ça
Ce soir j’attends Madeleine
On prendra le tram trente-trois
Pour manger des frites chez Eugène
Madeleine elle aime tant ça
Madeleine c’est mon Noël
C’est mon Amérique à moi
Même qu’elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Joël
Mais ce soir j’attends Madeleine
On ira au cinéma
Je lui dirai des “je t’aime”
Madeleine elle aime tant ça

Elle est tellement jolie
Elle est tellement tout ça
Elle est toute ma vie
Madeleine que j’attends là

Ce soir j’attends Madeleine
Mais il pleut sur mes lilas
Il pleut comme toutes les s’maines
Et Madeleine n’arrive pas
Ce soir j’attends Madeleine
C’est trop tard pour l’tram trente-trois
Trop tard pour les frites d’Eugène
Madeleine n’arrive pas
Madeleine c’est mon horizon
C’est mon Amérique à moi
Même qu’elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaston
Mais ce soir j’attends Madeleine
Il me reste le cinéma
J’pourrai lui dire des “je t’aime”
Madeleine elle aime tant ça

Elle est tellement jolie
Elle est tellement tout ça
Elle est toute ma vie
Madeleine qui n’arrive pas

Ce soir j’attendais Madeleine
Mais j’ai jeté mes lilas
J’les ai j’tés comme toutes les s’maines
Madeleine ne viendra pas
Ce soir j’attendais Madeleine
C’est fichu pour l’cinéma
Je reste avec mes “je t’aime”
Madeleine ne viendra pas
Madeleine c’est mon espoir
C’est mon Amérique à moi
Mais sûr qu’elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaspard
Ce soir j’attendais Madeleine
Tiens le dernier tram s’en va
On doit fermer chez Eugène
Madeleine ne viendra pas

Elle est, elle est pourtant tellement jolie
Elle est pourtant tellement tout ça
Elle est pourtant toute ma vie
Madeleine qui n’viendra pas

Mais demain j’attendrai Madeleine
Je rapporterai du lilas
J’en rapporterai toute la s’maine
Madeleine elle aimera ça
Demain j’attendrai Madeleine
On prendra le tram trente-trois
Pour manger des frites chez Eugène
Madeleine elle aimera ça
Madeleine c’est mon espoir
C’est mon Amérique à moi
Tant pis si elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaspard
Demain j’attendrai Madeleine
On ira au cinéma
Je lui dirai des “je t’aime”
Et Madeleine, elle aimera ça

Iarna

Am o saptamina libera. E vacanta de primavara. Numai ca aici primavara e inca departe. Si asta ma bucura, in loc sa ma deprime. Mai am vreme sa mai merg cu copiii la ski de fond. Imi place sa alunec pe skiuri, prin padure, sa simt aerul proaspat, sa vad caprioarele aproape domesticite ce apar in cirduri sa caute hrana privindu-ne linistite, asteptind sa trecem. La sfirsitul unui traseu de o ora ne asteapta o ciocolata calda la cabana. Sintem obositi, dar veseli.

Unele zile de iarna nu le-as da pe o vara intreaga.