Fie ca Lumina Invierii sa va gaseasca pregatiti sa o primiti in sufletele si in inimile voastre!
Paste fericit tuturor!
Cuvint de Paste
7
Monthly Archives: April 2009
Cuvintul care zideste
De prin Québec II
De pe proaspatul album al lui Pierre Lapointe (Sentiments humaines), un interpret foarte apreciat la ora asta in Québec. Artistul isi datoreaza intr-o oarecare masura succcesul faptului ca a reusit sa-i intrige pe toti cu un accent fabricat ‘à la française’ (pe care toti aici il detesta) si cu o aroganta afisata ostentativ in interviuri. In realitate, se declara a fi un mare timid si un québecois get-beget. Eu il cred.
Ariane Moffat, alt stil, proaspat, ritmat, ce se potriveste Montreal-ului primavaratec ca o manusa. Spre deosebire de Pierre Lapointe, o fata iubita de toti, inclusiv de jurnalisti. O artista serioasa, cu calitati reale, cu un corp ordinar, fara fitze de vedeta. Si, foarte important, FARA ACCENT.
The last but not the least
Cu siguranta ca niciunul dintre trecatorii de atunci nu era constient ca tocmai asista la ULTIMUL CONCERT al Beatles-ilor. Si daca ar fi stiut, ar fi schimbat asta cu ceva nepasarea unora, ar fi calmat graba altora, ar fi marit bucuria citorva? Nu o vom sti niciodata. Poate ca nici cei care erau acolo, atunci, nu o vor sti. Daca or mai fi pe lumea asta…
Fara titlu, fara contzinut, cu sinceritate
In zbuciumul ultimelor mele zile de studentie, ma opresc citeva minute sa scriu …de ce nu mai scriu : in afara faptului ca ma intreb prin ce minune voi reusi sa termin tot ce am de facut pina la data fatidica de 24 aprilie (ziua in care toate lucrarile mele trebe sa fie terminate) si ca nu prea mai am timp de nimic, realizez ca nu am, de fapt, nimic de spus. Blogul cere timp, eruditie, si nu in ultimul rind, starea de gratie. Mai trebuie sa si crezi ca ceea ce reusesti, de bine, de rau, sa impartasesti cu ceilalti merita efortul, are un sens. Eu nu mai reusesc, in ultima vreme, sa gasesc un sens blog-ului. Simt un vid impotriva caruia mi-e din ce in ce mai greu sa lupt. In plus, zecile de posturi gindite fie in autobuz ori in metrou, fie mergind pe strada, si nescrise odata ajunsa acasa, incep sa lase locul frustrarii. Renuntarea devine o optiune valabila si foarte tentanta. Si totusi, imi spun, blog-ul merita in masura in care imi permite sa (re)gasesc prieteni si sa stabilesc, cu unii, o relatie cu totul speciala (cei vizati se vor recunoaste, desigur).
Poate ca totul nu e decit lene. Poate ca doar am nevoie de o vacanta. Cu siguranta voi continua sa va citesc, de asta nu ma pot, inca, lipsi. Cum nu ma pot lipsi nici de muzica, si nici de bucuria de a o impartasi.
Piesa care urmeaza ma duce inevitabil cu gindul la Iasi, la Bahlui, la Podu’Ros’ si la terasa mizera botezata de noi in deridere "Valurile marii". Cred ca voi trezi amintiri cuiva anume, hm, ce zici Nusulica?
Enjoy!