Fiecare popor are, pare-se, balada lui. Cea a Québec-ului a fost scrisa de Antoine Gérin-Lajoie, in 1839, dupa infringerea totala a rebeliunii Patriotilor din 1836-1837. Nascuta din dorinta de reforma dar si din cea de a avea o tara a lor, iata ca visul lor  supravietuieste inca sub forma miscarii suveraniste din Québec. Revolta Patriotilor din Bas-Canada (Canada franceza la acea data, actuala provincie Québec), este sarbatorita pina azi la 15 mai in Québec, zi in care restul Canadei (engleze) sarbatoreste ziua reginei Angliei, Victoria. Revolta a fost inabusita atunci fara drept de replica: 1240 arestari, executii, si, malheur! 58 de exilati in indepartata Australie.  A ramas in urma ei aceasta balada a exilatului, cu multele si diversele ei interpretari.Una din ele ii apartine lui Leonard Cohen, pe fond de mariachi.

Versiunea Cohen

Un Canadien errant

Un Canadien errant,
Banni de ses foyers,
Parcourait en pleurant
Des pays étrangers.

Un jour, triste et pensif,
Assis au bord des flots,
Au courant fugitif
Il adressa ces mots

"Si tu vois mon pays,
Mon pays malheureux,
Va, dis à mes amis
Que je me souviens d’eux.

"O jours si pleins d’appas
Vous êtes disparus,
Et ma patrie, hélas!
Je ne la verrai plus!

"Non, mais en expirant,
O mon cher Canada!
Mon regard languissant
Vers toi se portera . . ."

Ascult Noir Desir:

Ma intriga, suna bine, dar am ceva crispari etice… continui pe firul gandului si caut imagini cu ea:

Il caut apoi pe Jean Louis Trintignant – l-am ratat anul trecut, la Montreal.  Cand am aflat ca va veni cu un spectacol, era prea tarziu, n-am mai gasit bilete :

De aici ma incant cu un citat din Jules Renard :

“Si l’on bâtissait la maison du bonheur, la plus grande pièce serait la salle d’attente.“

Revin la Jean Louis Trintignant si ma uit la fisa lui de pe imdb. Realizez ca el era judecatorul din Rouge… Biensûr. Kieslowski… Decalogul. Sa nu ucizi. Nu-mi mai aduc bine aminte filmul. Caut febril…

Dostoevskian descent into hell, Dostoevskian comprehension of evil as inseparable from good and inseparably alloyed to suffering, thus deserving of mercy, no matter how brutal. The piling up of detail, the flow of events, is tight, relentless, funereal, and ominous, shot through half-smoked glass to lend it the surreality of a twilit underworld (compare to Alexander Sokurov’s Mother and Son, 1997). With a minimum of strokes, the murderer is fully realized; his face alone is unforgettable; his flicking of coffee grounds at the girls in the cafe window illustrates in one simple gesture his murderous innocence. The killing itself is harrowing, hands-on ugly. The narrative is Spartan, matching its hardness to the tale. The only spurious step is the editorializing by the attorney against capital punishment; he would have been more effective if more reserved in his passion and anguish. To its credit, there’s no silly color coding, no overtly intellectual structuralism. This is easily the most transparent, thus powerful, storytelling.

Thou shalt not kill. Bertrand Cantat. Suna criminal.

Je n’ai pas peur de la route
Faudrait voir, faut qu’on y goûte
Des méandres au creux des reins
Et tout ira bien là
Le vent nous portera

Pendant que la marée monte
Et que chacun refait ses comptes
J’emmène au creux de mon ombre
Des poussières de toi
Le vent les portera
Tout disparaîtra mais
Le vent nous portera

E duminica seara. Ne plimbam pe St-Denis, fara nici un scop. Ni se face frig si nu vrem decit un ceai. Intram zgribuliti in “Caféo” , una din multele cafenele de pe aceasta strada atit de europeana. Miros de cafea si patiserie…Fumul lipseste, caci in Montreal e interzis sa se fumeze in orice restaurant, bar sau institutie publica, ceea ce ma bucura foarte tare, in calitatea mea actuala de nefumatoare. In cafenea, un peisaj cu care de-acum sintem obisnuiti: laptop-uri aproape la toate mesele, tineri lucrind febril la ultimele lucrari din sesiune, eventual cu castile pe urechi. Daca pot face doua lucruri deodata, de ce nu? Remarc, tot ca de obicei, citeva persoane cufundate in lectura, linga cana de cafea aburinda, pe cind la alte mese, altii, discuta. De la bar se aude o muzica in surdina. Se vorbeste in soapta, atmosfera e placuta si calduroasa, colorata de imaginea tablourilor de pe pereti care isi asteapta in tacere cumparatorii sau doar… privitorii. Intre timp ne hotarim si pentru o baclava. Nu stam mult, ne asteapta atitea de facut acasa…Plecam lasind in urma mirosul de cafea si zumzetul teraselor de pe St-Denis. In ciuda serilor reci, e primavara in Montreal.