Fragment

Invatase in cele din urma sa traiasca cu durerea pe care o indesa cit mai adinc in suflet. Invatase sa nu o mai simta altfel decit cum simti o umbra. O accepta ca pe ceva ce facea parte din fiinta ei, ceva de care nu se mai putea desparti niciodata. O simtea uneori apasind oarecum greu undeva in capul pieptului, ca si cum ceva ar fi oprit-o sa respire pina la capat. Se mingiia spunindu-si ca exista alte nenorociri, mai mari, mai cumplite si mai adevarate. Nenorociri pe care nici nu-si putea imagina ca ar fi capabila sa le suporte, sa le duca, asa cum ducea povara acestei dureri, de ani de zile. Invatase atit de bine sa traiasca in prezenta ei permanenta, incit incepuse sa se intrebe ce ar deveni ea daca, printr-o minune, durerea aceasta ar disparea.

Ginduri de Craciun

Intr-o tara occidentala cuvintul “consumatie” reprezinta (inca) cheia. Abia s-a terminat cu publicitatea de Haloween, ca incepi sa vezi braduti impodobiti prin magazine, reclame la televizor care vorbesc deja la sfirsitul lui octombrie(!!!) de reducerile de Boxing Day de Craciun(!!!). Luminite, cintecele, totul e facut astfel incit sa petreci cit mai mult timp in centrele comerciale. Sa petreci cit mai mult timp si, desigur, sa cumperi cit mai mult. Devine obositor, fara indoiala. Lumea se plinge in stinga si-n dreapta de cit e de penibila cursa asta dupa cadouri, incep party-urile de Craciun (la servici, unde te duci ca nu ai de ales, nu neaparat de placere). Asta ar fi stratul de deasupra. Dar daca il dai deoparte, reusesti sa te bucuri de un brad impodobit, de fetzele incintate ale copiilor care descopera cadourile dimineata si inca mai cred ca scrisoarea de sub pom chiar a fost scrissa de Mos Craciun, de o ninsoare cu fulgi mari si pufosi in seara de Craciun, de colinde, in esenta, de lucrurile simple. Da, e adevarat ca sarbatoarea Craciunului e un prilej pentru unii sa faca profit, sa vinda, sa cistige. Pentru altii Craciunul nu mai reprezinta decit corvoada curateniei si a cumparaturilor. Eu am ales sa nu fac parte dintre acestia. Inca mai putem alege. Craciunul poate fi, inca, ceea ce vrem noi sa fie: sarbatoarea nasterii Domnului! O bucurie adevarata si simpla! De aceea nu mi-e frica sa va urez, din toata inima, Craciun fericit!

Dédicace

Draga mea prietena, a fost o vreme cind, fiecare in felul ei, dar atit de “la fel”, atit de “impreuna”, eram cam asa …

I was a rebel from the day I left school
Grew my hair long and broke all the rules
I’d sit and listen to my records all day
With big ambitions of where I could play
My parents taught me what life was about
So I grew up the type they warned me about
They said my friends were just a unruly vibe
And I should, get a haircut and get a real job

Am rezistat noi cit am rezistat, insa toata lumea continua sa ne spuna:

Get a haircut and get a real job
Clean your act up and dont be a slob
Get it together like your big brother Bob
Why dont you, get a haircut and get a real job

Incapatinate, amindoua, am incercat sa mai pastram ceva din iluzia libertatii, chiar daca doar in vise, ori in amintiri, ori in niscai posturi naive, ori doar in imaginatia noastra…

I even tried that nine to five scene
I told myself that it was all a bad dream
I found a band with some good songs to play
Now I party all night and sleep all day
I might this chick, she was my number one fan
She took me home to meet her mommy and dad
They took one look at me and said “oh my god”
Get a haircut and get a real job

Dupa atitia ani, despre mine ce sa-ti spun, decit…ca seman mult cu “my big brother Bob”…

I hit the bigtime with my rock and roll band
The futures brighter now then I ever planned
Im ten times richer then my big brother Bob
He’s got a haricut and got a real job

Asa ca, stii ce ai de facut… 🙂

Get a real job, why dont you get a real job,
get a real job, why dont you get a real job

Cu toata dragostea, Stefana ta, careia nu-i vine sa creada ca esti doar la citeva ore de mers cu masina si care abia asteapta sa te revada…

De amore

"si iata ca vremea trece si iubirea devine un fel de igiena, dimineata, odata cu spalatul pe dinti, “te iubesc”, apoi, mai incolo, la despartire, apoi seara, la culcare… Imbratisarea de rigoare, apoi, repede, la nani, si miine e o zi, o luam de la capat…"  

Mi-am spus de multe ori si eu acelasi lucru, Andreea, poate doar cu alte cuvinte. Cred ca asa poate parea, iubirea se poate arata sub acest chip, in rutina de zi cu zi.  Si totusi… Dincolo de masca aceasta fada, igienica, cum spui, ramine adevarata iubire, cea care ne face sa ne ridicam din pat la cel mai mic zgomot care vine din camera copiilor, cea care ne face sa ne trezim cu o ora mai devreme ca sa pregatim pachetele cu mincare, cea care ne da puterea sa continuam acest "tourbillon" in care avem impresia ca sintem prinsi fara voia noastra. Viata, mi-a spus mie cineva, e ca apa. Ea prinde forma vasului in care o pui. Daca vasul are o forma frumoasa, lina, imbietoare, asa va deveni si lichidul din interiorul ei. Daca, dimpotriva, vasul e colturos, urit, murdar, apa va deveni tulbure, si nimeni nu va mai putea sa-si potoleasca setea cu ea.

Noua ne-a fost data puterea, cred, de a alege vasul, de a-l modela. Desigur, gindul ca vasul  se va sparge intr-o zi, fara ca noi sa putem schimba aceasta, ne urmareste, infricosindu-ne.  Depinde insa de noi daca cineva va aduna cioburile si le va pastra undeva, intr-un loc drag al sufletului sau daca le va arunca intr-un cos de gunoi, prada uitarii.

De aceea, chiar daca nu  depinde de noi cum arata iubirea, cred ca numai de noi depinde ce ESTE iubirea. Acel "te iubesc" e spus poate in fuga, sub presiunea zilei care incepe, cu toate problemele si stresul ei, dar cel care o spune stie ca e pornit din profunzimea sufletului, acolo unde nimic din uriciunea rutinei nu poate ajunge. Chiar daca imbratisarea e data seara cu oboseala si cu un "uf, in sfirsit, s-au culcat, am si eu citeva minute pentru mine…", asta nu ne impiedica sa simtim de fiecare data aceeasi fericire imensa ca sint acolo, puii, in patuceanele lor, mirosind proaspat, in siguranta si fericiti ca ne stiu aproape.

Cit despre iubirea pentru celalalt, ea se afla undeva "intre Parisul frivol si impachetatul de rufe", cum spunea Mihai intr-o poezie. Adica peste tot. Intr-o alta forma, poate, dar aceeasi ca la inceput. Doar ca mai puternica. E iubirea care mingiie, care asculta, care sprijina, care admira, care iarta. E iubirea care singura are puterea sa alunge, noptile, frica de moarte. E iubirea care ne cunoaste si ne vegheaza, uneori pina in clipele din urma, cind vasul se sparge. E iubirea care va culege, cu grija, cioburile. Don Juan poate ramine idealul amantului perfect, doar ca el nu a cunoscut, de fapt, femeia, pentru ca mereu pleaca prea repede. Cel care o cunoaste este Don Octavio, caci el ramine. Ramine linga aceeasi femeie pe care o iubeste de 32 de ani. Aceeasi femeie care acum e batrina, are riduri si fire de par alb, si ia calciu, preventiv, contra osteosporozei. 

Faptul ca raminem, ca ramine, in ciuda a tot ce sta impotriva, poate ca asta este iubirea.

 

Raspuns unor prieteni de departe

Eu nu stiu de ce am scris poezie… Cand eram june povesteam, cui vroia sa asculte, o anecdota cu Ionescu: admis fiind in Academia franceza, si fiind invitat sa vorbeasca despre teatrul lui, dramaturgul, spre consternarea auditoriului rasat, spune ca el si-a scris opera pana la patru ani. De atunci, nu face altceva decat sa scrie din aduceri aminte. Spunand povestea asta de atatea ori, am ajuns sa cred ca Ionescu avea dreptate. Nu stiu cum se scriu poeziile, dar mi le aduc aminte… Cum pentru cel ce scrie poezii e un dezastru sa fie descifrat, desi tot ceea ce ai scris ma maguleste peste masura, ma si sperie in acelasi timp… E ca si cum m-as fi trezit dezbracat la drumul mare… Ce as putea sa mai spun dupa o critica atat de elevata despre scribuliturile mele?

E adevarat, mi-e tare drag Oblomov cu ratarea lui monumentala, cu refuzul sau nobil de-a intra in Istorie. Dezastrul lui ramane, ca in Zorba grecul, dupa ce funicularul se darama, de o frumusete sublima. Si apoi, nu vorbim niciodata de zakharism, nu-i asa?

De fapt… ce incerc sa fac aici? Eu vroiam doar sa va spun ca ne bucuram ca v-am gasit, si ca in lupta voastra de transee, ati mai trezit doi naparstoci care au dat iar fuga pe la biblioteci, sa-si mai scuture praful de pe nimicul pe care l-au stiut odata…

scriind pe furis, de la sarvici,