Am visat de moarte noaptea trecuta si m-am trezit cu buzele uscate si trupul inecat in sudoare, cu o foarte adinca durere in piept. O durere acuta, vie, foarte vie, usturatoare. Mi-au trebuit citeva secunde sa inteleg ca a fost doar un vis. Ce usurare sa recunosc camera, si perdelele, si dulapul, oh! cit de drag mi-e dintr-o data dulapul asta cu sertarul rupt care ma agaseaza in fiecare dimineata…Nu a fost decit un vis. Ma ridic in capul oaselor in patul inca cald, ma adun, alung ultimele imagini din lumea de dincolo, care staruie, inca. Cosciugul, mirosul luminarilor, dar mai ales tristetea acceea grea si de nesuportat, si vidul, oh! vidul…, golul acela care face rau pina la greata.
Stiu ca visul nu e decit o aminare. In asteptare, alung cu un gest al miinii umbra mortii din vis.
Caci nu-i inca timpul sa spun, precum Poetul, E vremea, Doamne! Vara a fost lungă. …
Nu inca.