Micile dâre de bold,
închise in cercuri talamice.
Nici un drum spre ele,
doar sa-ţi striveşti ţeasta cu zbiarăt de fiară,
sau păstrate cu grijă,
Intr-un strat subţire de floare de colţ.
Semne
Reply
David Lynch`s fish
Cind David Lynch vorbeste despre a sa Ars Poetica, o face cu o simplitate tulburatoare. Cu eleganta si cu extrema generozitate. Lucrurile stau cam asa: facatorul de film e ca si pescarul care se duce in fiecare dimineata pe malul apei, cu undita pe umar, in speranta ca va reusi sa prinda pestele cel mare. Usor nu e. Ca sa dai de el, trebuie sa arunci undita adinc, acolo unde pestii cei mari sint pusi de cind nu se mai stie, de o mina nevazuta. Doar el, Pescarul cel Ales, poate ajunge sa-i prinda. Cu multa truda si poate, cu putin har. Trebuie sa-i prinda si sa-i arate lumii. Si aici vine greul: caci adusi la suprafata, pestii cei mari din adincuri se ascund privirilor de rind, sub diferite si inselatoare vesminte. Uneori vor sa sperie, se arata rai si cruzi, ucigasi satanici iesiti din Infern, alteori apar veseli, facind pe-a saltimbancii, ca sa nu mai stie nimeni de unde vin si ce sint ei cu adevarat. Si atunci, el, Pescarul cel Ales, trebuie sa-i imblinzeasca, cu maiestrie, si sa le puna un altfel de vesmint, care sa-i reveleze lumii cu tenebrele si luminile aduse de ei din adincuri. Cu toata Fumusetea lor.
Before night falls
Am vazut aseara Before night falls, filmul facut dupa romanul scriitorului cubanez Reinaldo Arena, Antes que anochezca. La un moment dat, in film, scriitorul spune, adresindu-se camerei, publicului: “Care e diferenta intre comunism si capitalism? In comunism, daca ti se trage un picior in fund, trebuie sa aplauzi. In capitalism, ai dreptul sa strigi ca te doare.” Citeam deunazi pe un blog intrebarile naive ale unei adolescente in cautare de …raspunsuri. Nu-mi amintesc exact formularea, dar tinara se intreba ce stiu ei, tinerii generatiei noi, care nu au cunoscut de fapt comunismul, despre acea perioada…Si se intreba oarecum, daca nu o fi fost, poate, bine…
Ei bine, NU, nu a fost deloc bine. NIMIC nu poate fi bine intr-un regim care interzice dreptul la cuvint, la opinie, la replica, dreptul de afi tu insuti. Am vrut sa-i raspund tinerei adolescente sa citeasca “Fenomenul Pitesti”, si Wurnbrand, “Cu Dumnezeu in subterana”, si sa vada “4 luni, 3 saptamini si 2 zile”, filmul lui Mungiu…Ar fi un inceput in cautarea raspunsului, daca isi pune cu adevarat intrebarea. Daca vrea, cu adevart, sa afle…
Dar poate e mai comod sa uitam, nu-i asa? Ori sa ne spunem, ca, vezi Doamne, nu a fost CHIAR atit de rau, cum spun unii si altii.
L`abeille piqueuse
Bonjour, je m’appelle Stefan et je suis une abeille. Je porte des bottes orange et j’ai les ailes couleur noisette. Mon corps est brun et rouge.
Je vais en Roumanie. C’est un beau pays où les gens respectent les autres gens. Je vois une vache brouter. Je décide de la piquer dans les fesses. La vache sursaute de douleur. Je pars dans une église. J’entends les gens parler de la mort de Jésus. Je vais maintenant dans un parc. Je bois le nectar des fleurs. Je retourne dans ma ruche. J’ai encore du nectar pour les larves. Bon appétit petite larve!
Primele suferinte in dragoste
Sinestezie
Închide ochii.
Nu pot. Poezia zumzăie.
Astupă-ţi urechile.
Nu pot. Poezia imi aduce culoare şi vise.
Uită-ţi limba.
Nu pot. Hălăduiesc într-o poezie.
Singele celorlalti
Visez la eclipsa fara foc.
Sunt o vana de lut, un contra cristal ?
Visez sa ruginesc divin, viatza fara zbucium,
Nici cerul nu mai e, nici granitul savanei,
Ceilalti, ei au sangele norilor. Trupu-mi in doliu,
N-am sa mai fiu.
Am sa fiu unda celesta, rugaciunea inghetzului.
Visez o eclipsa de vara…
Pădurariul
Mă plimbam aseară cu absolutul nostru istoric, lumina era puţin piezişă, glasul stins, trecut printr-o sită de vată de sticlă. Am mai prins doar sfârşitul brutal, fiule, ăsta-i secretul vieţii şi al morţii… Şi-am rămas cumva suspendat de firul direct, preţ de-o bătaie de aripă stângă. După care s-a rupt: eram în tunelul cu cifre, laminate-n vitraliu. Mergeam timid, luptându-mi gândul să descifreze şarada. Mă opreşte atunci bătrânul pădurar: nimic nu-i pierdut. Coboară din minte spre inimă, în târşetea drumului ăsta, a mai rămas poezia.
Euharistie
Mă ridic ceva mai sus,
Pe-o movilă de furnică,
şi mă fac atent la focul de stepă.
Rostită,
e ca mangusta ce fandează şarpele cobra,
cu iuţimea ei vie
de iubire latentă.
Tot ce-i viu acu, o sa moară,
Eu stau cu mana pe-afară,
Cerând de pomană
Cuvântului.
Povestaşul
Tu trăitorule, trage buturuga aproape de foc,
Si ţipureste-mi vieţile noastre,
Asa cum faceau inuiţii,
Când mergeau sa vâneze elanul,
Cu coarne de piele, şi bot de zăpadă cernită,
In drumuri de fum, şi alunul din arcuri.
Trage-ţi şi visul, adu-l lânga apă, freacă pământul cu umbra poveştii,
Scoate sămânţa vie din lut şi pune-o în cuptorul de argint ,
Să ne vedem iar cum eram mici,
Si mergeam să facem pologul, ţi-aduci aminte ?
Mirosul de fân abia mort, cu năpârci tăiate de coasă,
Cu brânza roşie ascunsă-n podişca din târlă ?
Tii minte cum zbura moebus?
Cu ochi de văzduh, şi vuiet de ploaie,
Eram sus, şi muntele ne părea de o mie de ori mai înalt.
Acum am crescut, ne-a rămas doar o pată de sânge pe frunte,
Si ne plângem, o octavă mai jos…