Mă ridic ceva mai sus,
Pe-o movilă de furnică,
şi mă fac atent la focul de stepă.
Rostită,
e ca mangusta ce fandează şarpele cobra,
cu iuţimea ei vie
de iubire latentă.
Tot ce-i viu acu, o sa moară,
Eu stau cu mana pe-afară,
Cerând de pomană
Cuvântului.
Sava Domus
Blogging the Sava’s world
Cind le publici?
Sunt minunate…
Nu tin musai sa intru in istorie 😉
Imi place blogul: pot schimba cuvintele, virgulele, titlurile, si asa, poeziile raman vii 🙂
Da. O sa moara. Ca apoi sa renasca. Spune undeva in Biblie, nu mai stiu unde, pentru ca sa creasca o planta, trebuie ca samanta din care creste sa moara.