Oh! Cât timp trecu!
Miriapozi cu lungi meschine trupuri,
solzoși cu mici mizerii străbătând nisipul…
Oh! Vino Doamne
suflând nebănuit –
ce-am mai făcut?
Și ce-am făcut,
în sterpe săli de cinema?
Unde s-au dus, când au murit,
nenorociții noștri de milogi?
Să fie El?
În orice șleampăt beat
cu mâna-ntinsă-n centru, ce șade răstignit,
și urlă-n limba-Ți neștiută:
De ce-ai murit?

De ce-ai murit,
tu inimă nebună?
Revino!
Iar!
Să tremuri!
Cald!
Când fulgul dalb
coboară strâmb pe visul geam,
păzind sălbatec,
un ultim prunc pribeag…

Dar nu pica!
Oh, nu! Nu pica și tu,
din lanul de secară!
O clipă, fu…
Se duse…

miroase-n frunze iar a scrum
aud trecând prin șuier fum
și începe iar o lume strâmb,
țimțum, țimțum

oh, mic copil plăpând
ce cade blând
trecând prin nenceputul frânt
in ritm tălâmb
țimțum, țimțum

și pași-s sânge ud plângând,
oh mamă! mort pe caldarâm
cu sufletul nebun
și fum
țimțum, țimțum

Un popă tâmp
se-nchină iară la Mamun
pucioasă, scrum,
țimțum, țimțum.

dac-aș porni cu pumnu-mi strâmb,
să fie fum, să îi zugrum
să fie iar un început de drum,
țimțum, țimțum…

Mihai

bucati de suflet se desprind
cand timpul urca lin mansarda noastra…
si nu-ntelegem unde,
cu trepte sangerii,
nefiinta noastra duce.

nu cred ca toamna chiar ucide…
E doar departe, cu mirosul ei de vitza neculeasa.
Oh! coasa foshaie, galesh,
In asternutul de copil,
cu clape albe, o muzica neascultata de demult…
Sunt om, c-o singura poveste.
In-cetinit in sihastriile necunoscutului Rarau.

am asa o inimioara,
de usoara,
ca pisoiul atarnat,
de motocul de la usa,
si as vrea sa vin la tine,
sa te cant cu mariachi,
sa te fur din casa sura,
sa te duc pe Sararie,
in odaia primavara,
si sa radem c-altadata,
cum se gandileau copii,
doar c-o raza.

Amintiri nespus netrăite,
şi-n ţeastă-i răşină.
Ca o mumie,
balansându-mi orficul mers,
venind si mergând nicăieri,
cu mare mirare:

Dar Dumnezeu?

As fi !!!
Madinghel, si as fi iubitul tau
Dar n-ar fi nimic in lumea asta sa ma tina.
Du-ma departe,
Pribeag spre muntzii bezmeteci,
Istoviti de caldura.

Ce-mi mai face muza ?
De ce-i asa tacuta ?
Oh, mai tzii minte,
O fugaream fierbinte, pe lama briciului,
Si ne parea lumea ca macul de mai,
Si ne culcam cuminti, in nebuniile noastre de copii.

Te-am vazut la o receptzie…
Tanara domnitza, va place poezia ?
Am putea face dragoste in seara asta!
De ce-ar trebui reguli si plafoane,
De ce complexe si Don Juani ?
Casanova n-a cunoscut femeia…
S-o cuceresti, sa o saruti, fara ca buzele s-atinga,
In urma florilor… o neiubire inca.

Ne uitam in unda predestinarilor noastre,
perechea de blugi, evazatzi…
Ce-ar fi daca…
Ori mai bine, jamais.