Pădurariul

Mă plimbam aseară cu absolutul nostru istoric, lumina era puţin piezişă, glasul stins, trecut printr-o sită de vată de sticlă. Am mai prins doar sfârşitul brutal, fiule, ăsta-i secretul vieţii şi al morţii… Şi-am rămas cumva suspendat de firul direct, preţ de-o bătaie de aripă stângă. După care s-a rupt: eram în tunelul cu cifre, laminate-n vitraliu. Mergeam timid, luptându-mi gândul să descifreze şarada. Mă opreşte atunci bătrânul pădurar: nimic nu-i pierdut. Coboară din minte spre inimă, în târşetea drumului ăsta, a mai rămas poezia.

3 thoughts on “Pădurariul

  1. Da, tot nu-mi plac poeziile, poate doar cateva metafore ce-mi mai starnesc imaginatia .E un gest demn de lauda atat creatia lor cat si curajul de a le posta spre vazul tuturor (bine poate si putin orgoliu artistic e amestecat ). Totusi de nu ma insel acest calup de poezii(scuzati-ma pentru cuvantul dur folosit) e mai senin (poate si vremea e mai placuta prin departarile alea)

  2. Coboara din minte in inima! Cum? Pare usor dar drumul e lung…dar Ajutorul e acolo! Numai sa vrei, sa ai “credinta, nadejde si dragoste”!

  3. Poezia e in taramul fara riduri,
    Dintre causul palmei mangaietorului si nineritului.
    In coborrea ei isihastica,
    Din minte, spre inima…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *