Hallelujah

slab sunt si frica asta nebuna.

cand eram eu mai mic,
tu m’as embarqué dans cette croisière,
si mi-ai zis ca vasul o sa se scufunde.
Drept privilegiu mi-ai dat sa nu shtiu ceasul cand drumurile apei vor fi adanci si tulburi.

M-ai lasat sa ma bucur de tzipatul strident al valurilor, si drumul stramb al albatrosilor.

Mi-am pus si eu, la randul meu, copiii in corabii, si i-am lasat sa planga in nostalgia ultimelor mangaieri.

Ce vrei sa fac in poezia asta?
Sunt un biet amnezic, care-a uitat de unde vine, si spre ce tzarm se duce,
Tot ce mai am cu mine e povestea ta…

Mai bine iti cant si eu, cu Cohen,
Hallelujah!

Errata

Spuneam ca imi place tangoul pentru ca barbatul conduce. Asta e una din regulile pe care orice invatacel o afla la primul curs. Desigur ca tangoul e mult mai mult decit atit. De fapt,nu barbatul conduce, sau conduce in alternanta cu partenera sa. Imi place tangoul pentru ca spune istoria eterna a cuplului: jocul de putere dntre cei doi parteneri. Amintiti-va de "Cui i-e frica de Virginia Wolf?". Cei doi se atrag si se resping, se infrunta, se chinuie unul pe celalalt, si balanta puterii in cuplul lor oscileaza de la unul la altul. In felul lor, ei se iubesc, de fapt, foarte tare. Am putea spune … un tango dus la extrem.

Da, imi place tangoul pentru ca e pasional…

pentru ca fiecare tango spune o poveste,

pentru ca e, pur si simplu, frumos.

Amintiri, tango si antifeminism

Nu am mai ascultat Julio Iglesias din copilarie. Si atunci o faceam de nevoie, doar fiindca ii placea foarte mult tatei. Pe mine, insa, ma plictisea de moarte. Acum imi place pentru ca e printre putinele lucruri care ma mai leaga de tata, care mai pastreaza amintirea lui inca vie. Am ales "La cumparsita", unul dintre cele mai frumoase (si mai cunoscute)tangouri argentiniene. De ceva vreme ma fascineaza tangoul, acest dans prin excelenta. In nici un altul nu vezi aceasta comunicare intre cei doi parteneri ce par a se cladi si a se distruge, intr-o perfecta maieutica, dupa reguli doar de ei stiute, ceea ce creeaza, macar in parte, misterul in care e invaluit tangoul.

Si mai e ceva ce imi place in tango: barbatul conduce. Asta inseamna ca feministele (fatza de care am o totala desconsideratie) nu vor putea niciodata sa danseze tangoul.Sic!

Tatalui meu, cu dedicatie, Julio Iglesias "La cumparsita".

De prin Québec II

De pe proaspatul album al lui Pierre Lapointe (Sentiments humaines), un interpret foarte apreciat la ora asta in Québec. Artistul isi datoreaza intr-o oarecare masura succcesul faptului ca a reusit sa-i intrige pe toti cu un accent fabricat ‘à la française’ (pe care toti aici il detesta) si cu o aroganta afisata ostentativ in interviuri. In realitate, se declara a fi un mare timid si un québecois get-beget. Eu il cred.

Ariane Moffat, alt stil, proaspat, ritmat, ce se potriveste Montreal-ului primavaratec ca o manusa. Spre deosebire de Pierre Lapointe, o fata iubita de toti, inclusiv de jurnalisti. O artista serioasa, cu calitati reale, cu un corp ordinar, fara fitze de vedeta. Si, foarte important, FARA ACCENT.

The last but not the least

Cu siguranta ca niciunul dintre trecatorii de atunci nu era constient ca tocmai asista la ULTIMUL CONCERT al Beatles-ilor. Si daca ar fi stiut, ar fi schimbat asta cu ceva nepasarea unora, ar fi calmat graba altora, ar fi marit bucuria citorva? Nu o vom sti niciodata. Poate ca nici cei care erau acolo, atunci, nu o vor sti. Daca or mai fi pe lumea asta…

De prin Québec

"Beau Dommage", o trupa extrem de populara in anii 60-70 in Quebec. Tocmai au scos un album de rememorare… 35 de ani. Pentru cei carora le pun, poate, curiozitatea la incercare:

http://en.wikipedia.org/wiki/Beau_Dommage

Iata doua dintre piesele lor cele mai populare. Prima, "La complainte du phoque en Alaska", a doua, "Harmonie du soir à Chateauguay". Ambele interpretate in concert de ziua nationala a provinciei. Asta ca sa luati pulsul nationalismului quebécois, desi piesele se vor a fi doar melodii de dragoste, mesajul politic mi se pare evident in “Complainte du phoque en Alaska”. Dar nu de asta am pus versurile (cu unele mici "traduceri" intre parenteze, ici-colo), ci pentru ca nu am putut rezista, e prea induiosator daca ramii doar in poveste si uiti de extrapolarile politice.

Enjoy!

"La complainte du phoque en Alaska", Beau Dommage

Crémoé, crémoé pas (Crois-moi, crois-moi pas)quéqu’part (quelque part) en Alaska
Y’a (Il y a) un phoque qui s’ennuie en maudit (qui souffre énormement)
Sa blonde (Sa petite amie) est partie gagner sa vie
Dans un cirque aux États-Unis
2
Le phoque est tout seul, y (il) r’garde le soleil
Qui descend doucement sur le glacier
Y pense aux États en pleurant tout bas
C’est comme ça que ta blonde t’a lâché (que ta pette amie t’as quitté)
R
Ça n’vaut pas la peine de laisser ceux qu’on aime
Pour aller faire tourner des ballons sur son nez
Ça fait rire les
Enfants ça dure jamais longtemps,
Ça fait plus rire personne quand les enfants sont grands.
3
Quand le phoque s’ennuie, y’ r’garde son poil qui brille
Comme les rues de New-York après la pluie
Y rêve à Chicago, à Marilyn Monroe
Y voudrait voir sa blonde faire un show
4
C’est rien qu’une histoire j’peux pas m’en faire accroire
Mais des fois j’ai l’impression qu’ c’est moé
Qu’est assis sur la glace les deux mains dans la face,
Mon amour est parti pis j’ m’ennuie.

"Harmonie du soir à Chateauguay", Beau Dommage

 

 

 

Seara de muzica in Montréal

Am mai scris despre Anatol pe acest blog, in "Portrete". Un prieten pe care il pretuim enorm, un om de cultura veritabil cum rar intilnesti.

Compozitor, poet, pianist, fotograf de arta, Anatol este un artist extrem de generos. Fericirea lui cea mai mare este sa impartaseasca cu prietenii bucuria artei. Ne adunam la el acasa, de citeva ori pe an, si il ascultam interpretind la pian piese clasice, compozitii proprii ori improvizatii pe teme clasice sau pe texte de poezie.

Imaginile care urmeaza au fost filmate anul acesta, in ianuarie, cu ocazia aniversarii sale de nastere.

La multi ani, Anatol, iti dorim sa ne bucuri cu minunatul tau talent inca mult timp de-acum incolo.

In cautarea autenticului pierdut

Incerc sa adun citeva mostre din ceea ce consider eu a fi muzica romaneasca autentica, care a fost inabusita, strivita, mai intii de imnurile de slava comuniste, apoi de subcultura manelelor. Eu am plecat la timp din tara, sa zicem exact inainte ca manelele sa acapareze posturile de televiziune si mintzile romanilor. Am avut insa neplacerea extrema de a le auzi pe aici. Si asa, departe de tzara mama si dezgustata de exportul subculturii peste ocean, am inceput sa ascult folclor romanesc mai vechi, mai nou, dar autentic. Tin sa impartasesc cu voi, cei care treceti pe aici, aceste bucati dintr-un folclor ce va disparea incetul cu incetul, daca nu a si disparut deja. Sper sa ascultati cu placere…

Vocea inegalabila a Mariei Tanase

 

Un vechi cintec de dragoste oltenesc, "spus" cu multa duiosie si nostalgie de Maria Lataretu…

O hora cintata in sunetele molcome ale dulcelui grai bucovinean(bunica mea imi spunea ca Sofia Vicoveanca este singura care cinta asa cum auzise ea, bunica, cintind oamenii satului pe cind era copila).

Un cintec ce mi-l cinta mie bunica dinspre tata, mamaia. Si eu nu intelegeam atunci cum de putea fi priponit calul de o garofita firava…In mintea mea de copil, nimic nu putea fi mai de neinteles.

Cind “te iubesc” se spune “je t’aime”

Un posibil raspuns la intrebarea Andrei (cum spunem "te iubesc") in cuvintele si muzica lui Jacques Brel.

Cu disperare…

Ne me quitte pas
by Jacques Brel

Ne me quitte pas
Il faut oublier
Tout peut s’oublier
Qui s’enfuit déjà
Oublier le temps
Des malentendus
Et le temps perdu
A savoir comment
Oublier ces heures
Qui tuaient parfois
A coups de pourquoi
Le cœur du bonheur
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

Moi je t’offrirai
Des perles de pluie
Venues de pays
Où il ne pleut pas
Je creuserai la terre
Jusqu’après ma mort
Pour couvrir ton corps
D’or et de lumière
Je ferai un domaine
Où l’amour sera roi
Où l’amour sera loi
Où tu seras reine
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

Ne me quitte pas
Je t’inventerai
Des mots insensés
Que tu comprendras
Je te parlerai
De ces amants-là
Qui ont vu deux fois
Leurs cœurs s’embraser
Je te raconterai
L’histoire de ce roi
Mort de n’avoir pas
Pu te rencontrer
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

On a vu souvent
Rejaillir le feu
De l’ancien volcan
Qu’on croyait trop vieux
Il est paraît-il
Des terres brûlées
Donnant plus de blé
Qu’un meilleur avril
Et quand vient le soir
Pour qu’un ciel flamboie
Le rouge et le noir
Ne s’épousent-ils pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas

Ne me quitte pas
Je n’vais plus pleurer
Je n’vais plus parler
Je me cacherai là
A te regarder
Danser et sourire
Et à t’écouter
Chanter et puis rire
Laisse-moi devenir
L’ombre de ton ombre
L’ombre de ta main
L’ombre de ton chien
Mais
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas
Ne me quitte pas.

…si cu speranta.

Madeleine
by Jacques Brel

Ce soir j’attends Madeleine
J’ai apporté du lilas
J’en apporte toutes les s’maines
Madeleine elle aime bien ça
Ce soir j’attends Madeleine
On prendra le tram trente-trois
Pour manger des frites chez Eugène
Madeleine elle aime tant ça
Madeleine c’est mon Noël
C’est mon Amérique à moi
Même qu’elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Joël
Mais ce soir j’attends Madeleine
On ira au cinéma
Je lui dirai des “je t’aime”
Madeleine elle aime tant ça

Elle est tellement jolie
Elle est tellement tout ça
Elle est toute ma vie
Madeleine que j’attends là

Ce soir j’attends Madeleine
Mais il pleut sur mes lilas
Il pleut comme toutes les s’maines
Et Madeleine n’arrive pas
Ce soir j’attends Madeleine
C’est trop tard pour l’tram trente-trois
Trop tard pour les frites d’Eugène
Madeleine n’arrive pas
Madeleine c’est mon horizon
C’est mon Amérique à moi
Même qu’elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaston
Mais ce soir j’attends Madeleine
Il me reste le cinéma
J’pourrai lui dire des “je t’aime”
Madeleine elle aime tant ça

Elle est tellement jolie
Elle est tellement tout ça
Elle est toute ma vie
Madeleine qui n’arrive pas

Ce soir j’attendais Madeleine
Mais j’ai jeté mes lilas
J’les ai j’tés comme toutes les s’maines
Madeleine ne viendra pas
Ce soir j’attendais Madeleine
C’est fichu pour l’cinéma
Je reste avec mes “je t’aime”
Madeleine ne viendra pas
Madeleine c’est mon espoir
C’est mon Amérique à moi
Mais sûr qu’elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaspard
Ce soir j’attendais Madeleine
Tiens le dernier tram s’en va
On doit fermer chez Eugène
Madeleine ne viendra pas

Elle est, elle est pourtant tellement jolie
Elle est pourtant tellement tout ça
Elle est pourtant toute ma vie
Madeleine qui n’viendra pas

Mais demain j’attendrai Madeleine
Je rapporterai du lilas
J’en rapporterai toute la s’maine
Madeleine elle aimera ça
Demain j’attendrai Madeleine
On prendra le tram trente-trois
Pour manger des frites chez Eugène
Madeleine elle aimera ça
Madeleine c’est mon espoir
C’est mon Amérique à moi
Tant pis si elle est trop bien pour moi
Comme dit son cousin Gaspard
Demain j’attendrai Madeleine
On ira au cinéma
Je lui dirai des “je t’aime”
Et Madeleine, elle aimera ça