Erai de un verde molau, ca marea cand face spume de vodca,
Iubindu-ne cu iures de vazduh umezit.

Aud Boleroul, pitit dupa magarusul beteag.
Il trageam cu noi sa mai bea una mica.

Secundele se misca incet si confuz,
Ne privim ca si cand am fi premeditatii predestinarii noastre,
Cu pletele afara, expuse viril, pe-o sticla de vin.
Drumul serpuieste, facem dragoste in forma de stabilopod,
In ochii lehamesiti de intamplarea noastra.
 

In valurile strambe, vin hoarde-de-mare, trase lin
De un capitan nevazut.
Il privim speriati, urlam cu agate in forma de sunet,
ta-ta-ta-tam ta-ta-ta-tam,
si ramanem goi,
ca treziti dupa o viata,
In doua grupuri dreptunghiulare,
de marimea unui atentat la pudoare.
 

Micile dâre de bold,
închise in cercuri talamice.
Nici un drum spre ele,
doar sa-ţi striveşti ţeasta cu zbiarăt de fiară,
sau păstrate cu grijă,
Intr-un strat subţire de floare de colţ.

Închide ochii.  
 Nu pot. Poezia zumzăie.
Astupă-ţi urechile.
  Nu pot. Poezia imi aduce culoare şi vise.
Uită-ţi limba.  
 Nu pot. Hălăduiesc într-o poezie.  

Mă ridic ceva mai sus,
Pe-o movilă de furnică,
şi mă fac atent la focul de stepă. 
 
Rostită,
e ca mangusta ce fandează şarpele cobra,
cu iuţimea ei vie
de iubire latentă.
 
Tot ce-i viu acu, o sa moară,
Eu stau cu mana pe-afară,
Cerând de pomană
Cuvântului.

Tu trăitorule, trage buturuga aproape de foc,
Si ţipureste-mi vieţile noastre,
Asa cum faceau inuiţii,
Când mergeau sa vâneze elanul,
Cu coarne de piele, şi bot de zăpadă cernită,
In drumuri de fum, şi alunul din arcuri.

Trage-ţi şi visul, adu-l lânga apă, freacă pământul cu umbra poveştii,
Scoate sămânţa vie din lut şi pune-o în cuptorul de argint ,
Să ne vedem iar cum eram mici,
Si mergeam să facem pologul, ţi-aduci aminte ?
Mirosul de fân abia mort, cu năpârci tăiate de coasă,
Cu brânza roşie ascunsă-n podişca din târlă ?

Tii minte cum zbura moebus?
Cu ochi de văzduh, şi vuiet de ploaie,
Eram sus, şi muntele ne părea de o mie de ori mai înalt.
Acum am crescut, ne-a rămas doar o pată de sânge pe frunte,
Si ne plângem, o octavă mai jos…

 
E doar o privire mai calda, fara coltzuri,
si imbraca amintirile in hainute noi, de copil,
cu manecile putin mai mici decat nineritul.

De aici mirajul ca ar fi rostite plangand,
ca o doina de cetina,
cu frunze de tei cazute salbatec,
intr-o necontenita zdrobire a zicerii…

Eram calare pe-un blog grozovan,

Si avea fluturi si scafandri in par…

Un cercelus mic, de panza, bagat in buricul lumii de apoi,

Oamenii se plimbau, si se intalneau cu cei vii,

Si-si vorbeau.

Ca-i ascultam si-i adulmecam cum se pipaiau cu vorbele de taina :

Ca metafizica e banala, ca nu mai susura cosasul,

Nici ochii sa-i dezmierzi, cu pantec de iubita,

Mainile ti-s strans legate de lopata,

Miroase-a vid, si ne-a pierit si gustul.

Cand mortii ne stau in fatza si ne urla :

Ati trecut !

Doar ingerii mai canta…

Trist ca-n taciune, sleit de povara lui insusi
Se stinge-n bruma de toamna…

Voievod las si meschin
Nedormind dor de vise pagane,
Lasa-ma sa-mi mai trec mana cruda pe pantecul tau vestejit,
Si sa strig spre iertarea pacatelor toate…

Doamne ia-mi durerea de vita belciuga,
Si uita-ma-n coltzul meu sumbru, de nerostita manie.

Cate vietzi crezi c-am mai putea trai
Cu inima-nmuiata in posmagii de pasla,
Visand spre un mal neumblat
Chilia ultimului sihastru…

Cu cine sa-ntingem pogacea de taina,
Cand urmele-s Una pe dîra de suflet ?
Cand o sa trec, o sa iau si iubirea ?
Ori patemile raman ca o mana ne-ngropata de zgura ?

Suntem prietenii tristetzii.
Cei nascuti deasupra mormantului,
Ashteptndu-si ultima cifra de pe piatra :
In tachinarile zilnice,
In condamnarile la moarte
In nesfarsita zi.

Sa nu ne pierdem, in ranced, Iubirea cea dintai.

Valatuc de 2 Mai, cu iubire de-o viatza,
Te trageam de mana supusa,
Sa se schimbe-n  predestinare,
Cu mioritze, si fatalist norocos,
Cu Katerine si scranciob,
Hot-dogul si gerul caldutz…
 
Lumina ceramica cu vitraliu verzui,
Si plecarea nostra spre muntzi..

Tu vroiai sa fim singuri, intr-un loc nestiut,
Io vroiam sa-mi fii stapana din vis,
Si fecioara cu pui…