Hallelujah

slab sunt si frica asta nebuna.

cand eram eu mai mic,
tu m’as embarqué dans cette croisière,
si mi-ai zis ca vasul o sa se scufunde.
Drept privilegiu mi-ai dat sa nu shtiu ceasul cand drumurile apei vor fi adanci si tulburi.

M-ai lasat sa ma bucur de tzipatul strident al valurilor, si drumul stramb al albatrosilor.

Mi-am pus si eu, la randul meu, copiii in corabii, si i-am lasat sa planga in nostalgia ultimelor mangaieri.

Ce vrei sa fac in poezia asta?
Sunt un biet amnezic, care-a uitat de unde vine, si spre ce tzarm se duce,
Tot ce mai am cu mine e povestea ta…

Mai bine iti cant si eu, cu Cohen,
Hallelujah!

Marea lehamite

Mi-e o greata de nu pot s-o mai duc. Si nu pentru ca as fi mincat ceva stricat, ci pentru ca de vreo saptamina incoace am avut de-a face cu oameni stricati. Oameni stricati la suflet. Oameni care nu traiesc decit sa pacaleasca pe altii si sa obtina profit necinstit, nemuncit , nemeritat de pe urma natafletilor ca mine care inca mai cred in valori ca cinste, politete, respect si le mai si transmit si copiilor lor pe deasupra. Asta ca sa-i pregatim, nu-i asa,  pentru viata, cu alte cuvinte ceea ce ii invatam, valorile la care tinem atita ii vor pregati pe copiii nostri sa ia suturi in fund. De la diversi mizerabili, care inca poate nu au terminat scoala primara, ori, si mai rau, de la niste nemerci cu scoala si cu o doza MARE de nesimtire. Combinatia perfecta sa te faca K.O. pe tine, biet inocent care mai crezi ca cinstea, respectul, munca, ori bunul simt se rasplatesc cu aceeasi moneda.

De azi dimineata ma indoiesc foarte tare ca le fac un bine copiilor mei invatindu-i respectul, bunul-simt, cinstea, politetea. Ca si cum astfel de valori ar face sa le creasca sansele de supravietuire intr-o lume de hoti si excroci, intr-o lume unde fiecare incearca sa te fure, de la omul de Neanderthal care iti repara nenorocitul de acoperis si pina la doamna sofisticata si surizatoare care iti ofera dobinzi la banca. Indiferent daca o fac cu manusi sau fara, ori daca folosesc crema sau nu, toti au acelasi scop final: sa te f__a in c_r. Voilà. Si ce e cel mai amuzant in toate astea? Ca esti la mina lor.  Ca oricum  te-ai intoarce, in orice pozitie ai sta, nu scapi!

Stitzi ce ar trebui sa-i invatam pe copiii nostri ca sa le dam o cit de mica sansa de supravietuire in fata hienelor care ii vor inconjura din toate partile incercind sa le fure si ultima urma de demnitate?  Uite ASTA:

 

 

 

Fara titlu, fara contzinut, cu sinceritate

In zbuciumul ultimelor mele zile de studentie, ma opresc citeva minute sa scriu …de ce nu mai scriu : in afara faptului ca ma intreb prin ce minune voi reusi sa termin tot ce am de facut pina la data fatidica de 24 aprilie (ziua in care toate lucrarile mele trebe sa fie terminate) si ca nu prea mai am timp de nimic, realizez ca nu am, de fapt, nimic de spus. Blogul cere timp, eruditie, si nu in ultimul rind, starea de gratie. Mai trebuie sa si crezi ca ceea ce reusesti, de bine, de rau, sa impartasesti cu ceilalti merita efortul, are un sens. Eu nu mai reusesc, in ultima vreme, sa gasesc un sens blog-ului. Simt un vid impotriva caruia mi-e din ce in ce mai greu sa lupt. In plus, zecile de posturi gindite fie in autobuz ori in metrou, fie mergind pe strada, si nescrise odata ajunsa acasa, incep sa lase locul frustrarii. Renuntarea devine o optiune valabila si foarte tentanta. Si totusi, imi spun, blog-ul merita in masura in care imi permite sa (re)gasesc prieteni si sa stabilesc, cu unii, o relatie cu totul speciala (cei vizati se vor recunoaste, desigur).

Poate ca totul nu e decit lene. Poate ca doar am nevoie de o vacanta. Cu siguranta voi continua sa va citesc, de asta  nu ma pot, inca, lipsi. Cum nu ma pot lipsi nici de muzica, si nici de bucuria de a o impartasi.

 

Piesa care urmeaza ma duce inevitabil cu gindul la Iasi, la Bahlui, la Podu’Ros’ si la terasa mizera botezata de noi in deridere "Valurile marii". Cred ca voi trezi amintiri cuiva anume, hm, ce zici Nusulica?

Enjoy!

Risu’-plinsu’

Prostia si subcultura sint acaparatoare si aproape indestructibile. Fenomenul manelelor e poate unul dintre cele mai fascinante din cite au existat vreodata si recunosc ca depaseste capacitatea mea de intelegere. Uneori insa, tot ce poti face e sa rizi, altfel, risti ca revolta si neputinta sa te inabuse.

"Divertis" are meritul de a rezista de-a lungul anilor si de a gasi inca forta de a ride, in continuare, de absurditatile si grotescul societatii romanesti. Risul poate fi salvator, risul poate calma, risul e poate singura arma eficace ce ne-a mai ramas intr-o lupta sortita esecului.

Ii gasesc pe toti absolut savurosi iar caricatura sublima, insa Mereuta, cu graiul lui autentic de bucovinean din Humor, ramine preferatul meu.

Trecerea

Singura certitudine pe care o avem este Trecerea, fie ca e trecerea noastra prin lume, ori cea a timpului. Moartea, certitudine absoluta, cea care pune capat trecerii noastre efemere, ne si salveaza , oferindu-ne intrarea in vesnicie. Ma intreb ce e mai dramatic, faptul ca sintem pasageri, ca traversam timpul ca o naluca, ori ca timpul se scurge pe linga noi casapit in clipe, ore, zile, fara sa ne bage in seama… Caci fara sa stim cum, nici cind, ne transformam din prunci in copii, din fetite in femei, din baietei in barbati. Ne e din ce in ce mai greu sa ne regasim in fotografiile vechi ori sa ne recunoastem in imaginea din oglinda. Si ne e greu sa credem ca am fost odata atit de inocenti, incit sa credem in Mos Craciun ori in povestile cu Fat-Frumos.

Si totusi, ciob de nemurire in trecerea vremii, fetita care am fost nu s-a inselat, visul ei cu print n-a fost doar naluca.

Craciun III

Seara de Craciun s-a terminat. E aproape ora 2 dimineata. Nu ne-am culcat, mai stam, doar noi doi, la un pahar de vin. Rememoram reactiile copiilor in fata cadourilor. A copiilor mici si a copiilor … mari. Ne mai uitam la poze. Ridem. Ne e bine. A fost un Craciun tare frumos. Pentru mine a fost poate primul Craciun de citiva ani incoace in care am reusit sa las tristetile deoparte. A fost chiar un Craciun vesel, un Craciun fericit.

Ascult "New York, New York"…in varianta Liza Minnelli & Luciano Pavarotti. Si imi vine sa rid. Ea, cu o voce un pic ragusita, pasionala, frenetica, in spiritul orasului pe care il evoca, el, un urs, un pic stingaci, un pic mare, dar cit de generos! Am fost in New York acum 3 ani. Orasul acela respira melodia asta. O simti pe strada, in cafenele, in parcuri, peste tot…Si incepi sa crezi si tu ca totul e posibil.

“If I can make it there, I’ll make it anywhere!…”

This is the magic, the magic of the Big Apple.

CRACIUN II

 

Copilasii, in costumele traditionale, in seara de Craciun.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O parte din grupul colindatorilor, impreuna cu gazda (in stinga).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vor urma…