In zbuciumul ultimelor mele zile de studentie, ma opresc citeva minute sa scriu …de ce nu mai scriu : in afara faptului ca ma intreb prin ce minune voi reusi sa termin tot ce am de facut pina la data fatidica de 24 aprilie (ziua in care toate lucrarile mele trebe sa fie terminate) si ca nu prea mai am timp de nimic, realizez ca nu am, de fapt, nimic de spus. Blogul cere timp, eruditie, si nu in ultimul rind, starea de gratie. Mai trebuie sa si crezi ca ceea ce reusesti, de bine, de rau, sa impartasesti cu ceilalti merita efortul, are un sens. Eu nu mai reusesc, in ultima vreme, sa gasesc un sens blog-ului. Simt un vid impotriva caruia mi-e din ce in ce mai greu sa lupt. In plus, zecile de posturi gindite fie in autobuz ori in metrou, fie mergind pe strada, si nescrise odata ajunsa acasa, incep sa lase locul frustrarii. Renuntarea devine o optiune valabila si foarte tentanta. Si totusi, imi spun, blog-ul merita in masura in care imi permite sa (re)gasesc prieteni si sa stabilesc, cu unii, o relatie cu totul speciala (cei vizati se vor recunoaste, desigur).
Poate ca totul nu e decit lene. Poate ca doar am nevoie de o vacanta. Cu siguranta voi continua sa va citesc, de asta nu ma pot, inca, lipsi. Cum nu ma pot lipsi nici de muzica, si nici de bucuria de a o impartasi.
Piesa care urmeaza ma duce inevitabil cu gindul la Iasi, la Bahlui, la Podu’Ros’ si la terasa mizera botezata de noi in deridere "Valurile marii". Cred ca voi trezi amintiri cuiva anume, hm, ce zici Nusulica?
Enjoy!
Offf Stef drag…. uneori nici nu mai stiu daca mi-e dor sau daca ma dor acele zile. Stiu doar ca atunci simteam mai bine ca niciodata cine eram.
Ajung rareori in Iasi si mi se pune un nod in gat cand pasesc pe umbrele noastre.
Ma caut in pustii ce urca in graba spre Universitate, imi descopar un zambet trist in care se reflecta zambetele lor …si las vantul sa-mi zvinte genele.
Recunoaste ca atunci eram cam prostutze…hihihi. Nu ca acuma m-as fi desteptat prea tare (vorbesc in cazul meu), da atunci era prea de tot!!! Pupici!
Auzi, tre sa te trag de urechi pe Messenger ca sa mai vii p’acilea?!!!!Sint groaznic de suparata pe mata’! Las’ca vii tu incoace, pregateste-te de o bruftuluiala ca aceea!
Buna,
Tot timpul (liber) putin si (mai ales, dupa cum am constatat aici) lenea m-a mancat si pe mine timp de vreo doua saptamani. Dar cred ca si altceva, un soi de senzatie ciudata ca din stapanul blogului, am devenit stapanit de el. Asa ca timp de o saptamana, poate o saptamana si ceva n-am vrut sa-l mai deschid. Bafta!!!
Stiu ce spui, am trecut pe acolo, dar de data asta e altceva…nu stiu nici eu ce …
A scrie alimentind un blog, de fapt in cazul meu intr-un jurnal din care extrag posturile, tzine de nevoia de memorie si e de comunicare, cred. Eu insa nu gindesc neaparat ca un “jurnalist”, adica nu e slujba mea sa am articole… E un exercitziu liber, eseistic. Imi place sa comunic ce observ. Si mai e si meseria: de acolo am capatat deprinderea de a avea la indemina aparatul foto. Apoi, acasa, cind vad pozele, imi pare ca e interesant sa spun cite ceva despre ce am vazut. Nu am prea scris in abstract, si mie mi-e greu sa o fac. Am vazut pe blog-uri texte intradevar bine scrise, literatura sau eseu filosofic scrise cu lejeritate. In ce ma priveste, daca nu e suportul unei fotografii, sau macar un film, muzica, Mezzo, care acum imi lipseste foarte mult, fiindca timpitzii de la cablu l-au scos, probabil s-au cerut canale de audientza (sunt câteva de toata voma, taraf, favorit, otv…), citeva versuri, o plimbare reala sau imaginara, pur si simplu nu pot sa scriu… Am constatat demult ca nu am imaginatzie, poezia, de exemplu, nu o cere, e nevoie de stare lirica, nu si de imaginatzie, cu scriitura nu e asa, prozatorii au o fortza narativa supra-realista (!) Asta e, nu pot scapa de carentzele ce ma definesc…
Ai dreptate, Dumi, in tot ce spui. Mi se intimpla de multe ori sa-mi spun: «ar trebui sa scriu despre asta», dar cum spuneam in post, simt asa o lehamite pe care mi-o explic poate prin faptul ca, petrecind atitea ore scriind diverse lucrari pentru scoala, scrisul a capatat pentru mine o conotatie didactica si foarte rigida. E ca si cum ultimele resurse pe care le mai am le folosesc ca sa-mi pot termina studiile, sint un pic pe pilot automat in ultima vreme.