Unde credeti ca se afla tapul ispasitor? In diaspora, desigur!

“Diaspora l-a făcut preşedinte pe Băsescu” titreaza “Evenimentul zilei”. “Diaspora a schimbat rezultatul. 78% dintre emigranţi au votat Băsescu” titreaza “Gindul”.

Noroc cu romanii plecati in afara, ca au cei ramasi pe cine sa traga la raspundere! Cei 50% dintre romanii care au votat Basescu ori cei 50% dintre romanii care au votat Geoana (tot una, in ceea ce ma priveste) sint aceeasi alegatori care au votat Becali, Ioana Basescu si CV Tudor pentru Parlamentul Europei. Aceeasi romani patrioti ramasi pe pamintul stramosesc cu drag de tara lor.

Nu votez de ani de zile. Nu votez din principiu. Nu vreau sa fiu partasa nici unei ideologii. De cind am plecat din tara, de 10 ani, nu am votat niciodata in calitatea mea de cetatean roman din diaspora. Am votat o singura data in Romania, la alegerile din 96, cind a fost ales, cu atitea sperante, Emil Constantinescu. Am sperat, atunci, ca multi altii, ca el va aduce schimbarea atit de mult asteptata. Dezamagirea a fost crunta. Realegerea “Bunicutei”, in 2000, a fost ultimul ghiont de care aveam nevoie ca sa ma pot hotari sa plec din tara. Nu as mai fi putut suporta inca 4 ani sub comunisti.
De atunci, politica romaneasca nu e pentru mine decit un lamentabil spectacol, la care privesc, de care ma minunez si ma scirbesc deopotriva. Niciodata nu voi alege intre doi monstri, prefer sa-mi pastrez intacta ultima libertate : aceea de a refuza sa fac parte din jocul minciunii, al coruptiei, al distrugerii unei tari intregi.

Niciodata nu as putea alege intre CV Tudor si Iliescu, ori intre Basescu si Geoana. Si nici un dezinfectant din lume, oricit alcool 100% ar contine, nu te poate spala dupa o participare la un asemenea…vot.

Pentru ca nu prea ai cum sa alegi intre “paduchi si plosnite” cum bine spunea un journalist intr-un articol din “Gindul”, zilele acestea, referindu-se la situatia incredibila in care au fost pusi romanii (pentru a cita oara) de a alege “raul al mai mic” ori “raul mai putin mare”.

Faptul ca am plecat imi ofera luxul de nu vota. Imi ofera luxul de ramine in afara jocului fara a-i mai suporta consecintele. Am platit deja pretul acestei libertati si am de gind sa ma bucur in continuare de ea. Fara nici o remuscare, fara nici un regret, si cu cea mai sincera parere de rau pentru cei ce cauta tapul ispasitor mereu undeva, “in afara”, insa niciodata acolo unde trebuie: in propria curte.

Nostalgique un samedi soir_Musique et poésie

Vers les docks, où le poids et l’ennui
Me courbent le dos
Ils arrivent, le ventre alourdi de fruits,
Les bateaux

Ils viennent du bout du monde
Apportant avec eux des idées vagabondes
Aux reflets de ciel bleu, de mirages
Traînant un parfum poivré
De pays inconnus
Et d’éternels étés,
Où l’on vit presque nu,
Sur les plages

Moi qui n’ai connu, toute ma vie,
Que le ciel du nord
J’aimerais débarbouiller ce gris
En virant de bord

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Dans les bars, à la tombée du jour,
Avec les marins
Quand on parle de filles et d’amour,
Un verre à la main

Je perds la notion des choses
Et soudain ma pensée m’enlève et me dépose
Un merveilleux été, sur la grève
Où je vois, tendant les bras,
L’amour qui, comme un fou, court au devant de moi
Et je me pends au cou de mon rêve

Quand les bars ferment, et que les marins
Rejoignent leurs bords
Moi je rêve encore jusqu’au matin,
Debout sur le port

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Un beau jour, sur un raffiot craquant
De la coque au pont
Pour partir, je travaillerai dans
La soute à charbon

Prenant la route qui mène
A mes rêves d’enfant, sur des îles lointaines,
Où rien n’est important que de vivre
Où les filles alanguies
Vous ravissent le coeur en tressant, m’a-t-on dit
De ces colliers de fleurs qui enivrent

Je fuirai, laissant là mon passé,
Sans aucun remords
Sans bagage et le coeur libéré,
En chantant très fort

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Un beau matin, je sais que je m’éveillerai,
Différemment de tous les autres jours,
Et mon coeur délivré enfin de notre amour
Et pourtant.. Et pourtant..

Sans un remords, sans un regret, je partirai
Loin devant moi, sans espoir de retour
Loin des yeux, loin du coeur,
J’oublierai pour toujours
Et ton corps, et tes bras, et ta voix,
Mon amour

Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..

J’arracherai, sans une larme, sans un cri
Les liens secrets qui déchirent ma peau
Me libérant de toi pour trouver le repos
Et pourtant.. Et pourtant..

Je marcherais vers d’autres cieux, d’autres pays
En oubliant ta cruelle froideur
Les mains pleines d’amour,
J’offrirai au bonheur
Et les jours, et les nuits, et la vie
De mon coeur

Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..

Il faudra bien que je retrouve ma raison
Mon insouciance, et mes élans de joie
Que je parte à jamais pour échapper à toi
Et pourtant.. Et pourtant..

Dans d’autres bras, quand j’oublierai jusqu’à ton nom
Quand je pourrai repenser l’avenir
Tu (ne) deviendras pour moi
Qu’un lointain souvenir
Quand mon mal, et ma peur et mes pleurs
Vont finir

Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Pourtant, pourtant, je n’aime que toi
Pourtant, pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..

La povesti

« Constantine, Constantine, tzi-a zis mama, tine seama, cind te duci la Bucuresti…. »

Vechea poveste, nu-i asa…oricit ar incerca parintii sa-i fereasca pe copii de rele, acestia trebuie sa-si traiasca propriul destin.
Orice ar spune ori ar face bietii parinti, copilul tot dupa capul lui va face, si, desigur, se va lovi. Copilul TREBUIE sa treaca si el, la rindul lui, pe unde au trecut parintii, la rindul lor. Si pentru asta se va lovi, nu-i asa, de pragul de sus ca sa-l poate apoi sa-l vada… pe cel de jos.

Eterna poveste a lui Harap Alb… (« Sa te feresti, dragul tatii, de omul spin si de omul ros »…), spusa, atit de bine, intr-un cintec simplu, de Mircea Vintila, acompaniat de cei trei « corifei » : Mircea Baniciu, Alexandru Andries si Nicu Alifantis

Enjoy!

Si pentru ca tot dadui de ei…si i-as asculta ore in sir…o alta poveste, undeva, poate in Piata Romana nr. 9, ori poate, intr-un colt de suflet nostalgic…

Parenthood

Nu stiu care ar fi traducerea cit mai fidela a cuvintului englez « parenthood ». In romana exista traducere pentru « motherhood » (maternitate) si pentru « fatherhood » (paternitate), insa nu si pentru « parenthood », al carui sens le inglobeaza pe amindoua. In engleza, « hood » poate fi substantiv, insemnind « gluga, capison, boneta, capota, invelitoare » ori verb, insemnind « a ascunde, a tainui, a face un cos de camin pentru ». Cum s-ar putea deci traduce “parenthood” ? “Invelitoare copiilor », « invelisul parintilor ». Ghicim desigur sensul ascuns de « aparatoare », parintii nefiind altceva decit o aparatoare, un invelis copiilor. Si in cuvintul « invelis » se strecoara sensul de caldura, protectie, siguranta. Toate aceste sensuri intr-un substantiv compus, un extraordinar exemplu de concizie a limbii engleze.

Nu stiu daca Ron Howard, regizorul filmului « Parenthood » (USA, 1989) a avut in minte toate aceste sensuri cuprinse intr-un singur cuvint cind a facut filmul. Subiectul poate fi rezumat foarte simplu astfel : relatia parinti-copii. Gil (Steve Martin) si Karen (Mary Steenburgen) au un fiu diferit de ceilalti. E mai sensibil, plinge din orice, e nesigur pe el, fragil psihic, face crize, la scoala e greu, chiar foarte greu. Parintilor li se sugereaza cu discretie ca poate ar fi mai bine pentru baiat daca ar fi intr-o scoala speciala, pe masura nevoilor lui. Baiatul e vazut de o psihiatra, Helen (Diane Wiest), care, la rindul ei, are doi copii: un baiat la inceputul adolescentei, rebel, care refuza cu inversunare protectia mamei si o fiica, liceeana, care se marita cu un pusti doar ca sa se opuna mamei sale ( divortata si feminista).Desigur, mai sint si Nathan (Rick Moranis) si Susan (Harley Jane Kozak), care, vai, asteapta atit de mult, mult prea mult de la copiii lor. La cealalta extrema e Larry (Tom Hulce) caruia putin ii pasa de ce se intimpla in viata copilului sau.

Parinti si parinti…Copii si copii… « Cine a mai vazut baba frumoasa si copil cuminte », spunea bunica. Cum nu s-au vazut nici parinti care sa nu greseasca, as adauga eu, si atunci zicala ar fi completa. Si onesta.

Fiecare parinte portretizat in acest film e diferit, si fiecare, in felul lui, greseste. Unii cu cele mai bune intentii din lume, altii pentru ca nu mai stiu cum si ce sa faca, altii pentru ca nu se simt, pur si simplu, in stare. Nu se simt la inaltime, niciodata la inaltime. Dimpotriva, se simt depasiti, mereu depasiti de ceea ce se intimpla in viata copiilor lor, pe care, ii iubesc, desigur, atit, atit de mult… Cind insa sa le mai spui ca ii iubesti, cu atitea pe cap, cind sa mai gasesti timp sa uiti de griji si doar sa-i stringi tare in brate, asa, sa-i lipesti de sufletul tau, sa ii simti linga tine, inca mici, inca inocenti, inca ai tai…

Un singur lucru, insa, pare a fi numitor comun vietii de parinte. La un moment dat, Gil, personajul interpretat de Steve Martin, ii spune sotiei sale: « Stii, cind copilul tau se naste, e inca perfect. Inca nu ai facut nici o greseala… »

Aceasta imi pare a fi esenta “parenthood-ului”, oricare i-ar fi sensul si traducerea romaneasca: orice parinte din lumea aceasta ar da orice doar pentru a mai avea o sansa: aceea de nu fi facut, INCA, nici o greseala.

Closer

Am revazut « Closer »…E atit de complicata istoria celor patru, si nu exista nici un cistigator in povestea asta. Fiecare pierde ceva, fie ca e vorba de inocenta, de iluzii, de ideal ori pur si simplu de ce …a fost.

Ramine, sfisietor, regretul. Regretul de a nu fi avut curajul de a merge pina la capat. Regretul de a nu fi recunoscut iubirea cit inca mai era acolo. Regretul de a nu fi spus adevarul. Regretul de a fi spus adevarul.

Si iubirea, in toate astea? Ea ramine, undeva, tinuta la adapost intr-un ungher bine ascuns al sufletului, de unde e scoasa dupa ce lampa de pe noptiera e stinsa si, in intunericul protector, ochii pot, in sfirsit, contempla ceea ce n-a fost sa fie…

« Closer » (2004). Regia Mike Nichols, cu Julia Roberts, Jude Law, Natalie Portman, Clive Owen

Soundtrack: Damien Rice “The Blower’s Daughter”

Poveste lui Stefan

Arunca kaiak-ul in apa,
ia-tzi o pagaie si vino cu mine.
Mergem baiete.
vanatoarea e-n toiu.
Poate-om gasi si odaia….
Vasleste,
Apa e rece, mustatile-mi de promoroaca-s prinse,
frunze albe asternute-n calea iernii,
au ascuns netzarmurirea.
Lacul inghetzat se-intinde
in privirile mirate
coada castorului cade cu-o explozie de lumina
si-n mii de universuri paralele,
omenirea se destrama.
Unda valsului se rupe
si-n nisoarea potolita
o capcana se desface.
Gura larga, otelita-si vara coltii
in jivina chinuita.
Urme, straturi,
si-o fantana parasita,
ne aduc intr-o tarsete.
Lupii urla molcom,
Straniu. Tarla pare tot mai mica,
si omatul tot mai mare.
Podul subred scortzaieste,
dar noi stim ca daca-l credem,
o sa-l trecem. Suntem.
Locul nestiut de nimeni, e aproape.
Ca-n ceasloave vechi, cifrate,
se deschide-n nemurire ochiul alb,
se adanceste, si o mana, ca o cheie,
ne trezeste.
Dar din toate ratacite,
n-a ramas decat povestea…
Cum sa fac sa nu se piarda,
drumul, arborii si vinul?
Am sa-ti las mai bine
trei pupici, si-o poezie…

IMG_2221_mica

IMG_2222_mica1

Calendar de toamna-iarna

La noi toamna e pe sfirsite. Padurea a prins zapada.
Sutton_oct_2009 035_mica5
Lacul albastru a inghetat.
Sutton_oct_2009 030_mica1

In oras inca ploua. Ploi ce anunta luna lui noiembrie, cea mai urita luna din an. Nu gasesc nimic frumos lunii noiembrie. Toate celelalte au ceva…ceva ce le da un sens, mai putin biata luna noiembrie.
Sa luam, de pilda, ianuarie. E drept, am inceput prost. Ianuarie e frig, si ger, si multa zapada. In plus, e mijlocul iernii. Primavara e inca fooooarte departe. Mai mult, sarabatorile deja au trecut. Nu mai ramine decit sa astepti sa mai treaca si iarna. Cu toate astea, il prefer pe ianuarie lui noiembrie. De departe.
Februarie, ei bine, nu-i gasesc alt merit decit ca e cea mai scurta luna din an. Fara nimic interesant, insa trece repede.
Martie. Stiu, in Romania ori in alte tari cu climat temperat NORMAL e luna inceputului de primavara. NU si in Canada. In Canada, nu e mare diferenta intre ianuarie si martie. Cu alte cuvinte, zapada, ger, vint, frig.
Aprilie e luna care se joaca cel mai tare cu nervii canadienilor. La un moment dat, intr-o buna zi a lunii aprilie, zapada dispare. Tulpinele lalelelor incep sa-si arate virfurile verzi. Ici colo, ghiocei, brinduse si narcise imbobocite apar in fata caselor. Soare, verde, pantofi, pardesiuri. Cu alte cuvinte, primavara a venit! Ei bine, cind ti-e lumea mai draga, ce crezi ? NINGE ! IAR ! Si totul dispare sub zapada care, ce-i drept, nu tine mult, dar destul ca sa faci o depresie sezoniera.
Mai. Adevarata luna a inceputului de primavara. Incepe sa fie cald. Lalelele infloresc. Nu insa si liliacul. El, abia in iunie. Da, totul intirzie pe aici cam cu vreo luna-doua. In rest, avem cele patru anotimpuri, cu singura precizare ca primavara dureaza vreo doua saptamini in mai si toamna vreo patru in septembrie. In rest, iarna cistiga doua luni in plus iar vara are o durata normala de trei luni, daca socotim si zilele ploioase care pica, INTIMPLATOR, in week-end-uri.
Iunie. Infloreste liiacul.
Iulie. Se scutura liliacul.
August. Simti miros de toamna si te gindesti -deja- la iarna.
Septembrie. Ca un muribund, incerci sa traiesti din plin ultimele scinteieri ale soarelui care pare din ce in ce mai obosit.

Sherbrook_oct_2009 001_mica6
Lacul e inca albastru.
Sherbrook_oct_2009 002_mica1
Octombrie. Explozia culorilor de toamna alunga spectrul iernii, insa nu pentru multa vreme.
Noiembrie. Ploaie, frig, frunze moarte. Afara se intuneca din ce in ce mai devreme. E urit, e desolant, e depresiv. Singura consolare : urmeaza decembrie. Luna sarbatorilor. Cu miros de brad si portocale.
Si uite asa, nici nu stii cind, nici nu stii cum, anul e gata. Inca unul ce a trecut aproape fara sa ne dam seama…

Melodia unei seri bune

Nu neaparat pentru calitatile ei de interpreta ori de actrita, nici pentru faptul de a fi fost un sex-simbol. Ci pentru ca, in seara asta…mi-e bine. Sint super obosita, dar e ceea ce numesc eu o oboseala buna. Pentru ca si ziua a fost buna. Si pentru ca melodia asta mi-a venit in minte, si nu alta…Si pentru ca Marilyn Monroe e poate una dintre cele mai fotogenice femei ce au existat vreodata.
Dar de fapt, chiar avem nevoie sa ne explicam de fiecare data cind simtim nevoia de ceva superficial, dar vai, cit de reconfortat? Nu. Asa ma gindeam si eu…