“Diaspora l-a făcut preşedinte pe Băsescu” titreaza “Evenimentul zilei”. “Diaspora a schimbat rezultatul. 78% dintre emigranţi au votat Băsescu” titreaza “Gindul”.
Noroc cu romanii plecati in afara, ca au cei ramasi pe cine sa traga la raspundere! Cei 50% dintre romanii care au votat Basescu ori cei 50% dintre romanii care au votat Geoana (tot una, in ceea ce ma priveste) sint aceeasi alegatori care au votat Becali, Ioana Basescu si CV Tudor pentru Parlamentul Europei. Aceeasi romani patrioti ramasi pe pamintul stramosesc cu drag de tara lor.
Nu votez de ani de zile. Nu votez din principiu. Nu vreau sa fiu partasa nici unei ideologii. De cind am plecat din tara, de 10 ani, nu am votat niciodata in calitatea mea de cetatean roman din diaspora. Am votat o singura data in Romania, la alegerile din 96, cind a fost ales, cu atitea sperante, Emil Constantinescu. Am sperat, atunci, ca multi altii, ca el va aduce schimbarea atit de mult asteptata. Dezamagirea a fost crunta. Realegerea “Bunicutei”, in 2000, a fost ultimul ghiont de care aveam nevoie ca sa ma pot hotari sa plec din tara. Nu as mai fi putut suporta inca 4 ani sub comunisti.
De atunci, politica romaneasca nu e pentru mine decit un lamentabil spectacol, la care privesc, de care ma minunez si ma scirbesc deopotriva. Niciodata nu voi alege intre doi monstri, prefer sa-mi pastrez intacta ultima libertate : aceea de a refuza sa fac parte din jocul minciunii, al coruptiei, al distrugerii unei tari intregi.
Niciodata nu as putea alege intre CV Tudor si Iliescu, ori intre Basescu si Geoana. Si nici un dezinfectant din lume, oricit alcool 100% ar contine, nu te poate spala dupa o participare la un asemenea…vot.
Pentru ca nu prea ai cum sa alegi intre “paduchi si plosnite” cum bine spunea un journalist intr-un articol din “Gindul”, zilele acestea, referindu-se la situatia incredibila in care au fost pusi romanii (pentru a cita oara) de a alege “raul al mai mic” ori “raul mai putin mare”.
Faptul ca am plecat imi ofera luxul de nu vota. Imi ofera luxul de ramine in afara jocului fara a-i mai suporta consecintele. Am platit deja pretul acestei libertati si am de gind sa ma bucur in continuare de ea. Fara nici o remuscare, fara nici un regret, si cu cea mai sincera parere de rau pentru cei ce cauta tapul ispasitor mereu undeva, “in afara”, insa niciodata acolo unde trebuie: in propria curte.
