Arunca kaiak-ul in apa,
ia-tzi o pagaie si vino cu mine.
Mergem baiete.
vanatoarea e-n toiu.
Poate-om gasi si odaia….
Vasleste,
Apa e rece, mustatile-mi de promoroaca-s prinse,
frunze albe asternute-n calea iernii,
au ascuns netzarmurirea.
Lacul inghetzat se-intinde
in privirile mirate
coada castorului cade cu-o explozie de lumina
si-n mii de universuri paralele,
omenirea se destrama.
Unda valsului se rupe
si-n nisoarea potolita
o capcana se desface.
Gura larga, otelita-si vara coltii
in jivina chinuita.
Urme, straturi,
si-o fantana parasita,
ne aduc intr-o tarsete.
Lupii urla molcom,
Straniu. Tarla pare tot mai mica,
si omatul tot mai mare.
Podul subred scortzaieste,
dar noi stim ca daca-l credem,
o sa-l trecem. Suntem.
Locul nestiut de nimeni, e aproape.
Ca-n ceasloave vechi, cifrate,
se deschide-n nemurire ochiul alb,
se adanceste, si o mana, ca o cheie,
ne trezeste.
Dar din toate ratacite,
n-a ramas decat povestea…
Cum sa fac sa nu se piarda,
drumul, arborii si vinul?
Am sa-ti las mai bine
trei pupici, si-o poezie…