Mă plimbam aseară cu absolutul nostru istoric, lumina era puţin piezişă, glasul stins, trecut printr-o sită de vată de sticlă. Am mai prins doar sfârşitul brutal, fiule, ăsta-i secretul vieţii şi al morţii… Şi-am rămas cumva suspendat de firul direct, preţ de-o bătaie de aripă stângă. După care s-a rupt: eram în tunelul cu cifre, laminate-n vitraliu. Mergeam timid, luptându-mi gândul să descifreze şarada. Mă opreşte atunci bătrânul pădurar: nimic nu-i pierdut. Coboară din minte spre inimă, în târşetea drumului ăsta, a mai rămas poezia.
Tu trăitorule, trage buturuga aproape de foc,
Si ţipureste-mi vieţile noastre,
Asa cum faceau inuiţii,
Când mergeau sa vâneze elanul,
Cu coarne de piele, şi bot de zăpadă cernită,
In drumuri de fum, şi alunul din arcuri.
Trage-ţi şi visul, adu-l lânga apă, freacă pământul cu umbra poveştii,
Scoate sămânţa vie din lut şi pune-o în cuptorul de argint ,
Să ne vedem iar cum eram mici,
Si mergeam să facem pologul, ţi-aduci aminte ?
Mirosul de fân abia mort, cu năpârci tăiate de coasă,
Cu brânza roşie ascunsă-n podişca din târlă ?
Tii minte cum zbura moebus?
Cu ochi de văzduh, şi vuiet de ploaie,
Eram sus, şi muntele ne părea de o mie de ori mai înalt.
Acum am crescut, ne-a rămas doar o pată de sânge pe frunte,
Si ne plângem, o octavă mai jos…
Urasc duminicile, mai precis dupa-amiezile de duminica, si serile mai cu seama. Intrevad ziua de luni, care se apropie cu monotonia ei bine cunoscuta. Trezitul de dimineata, la 6 jumate (cine o fi inventat ceasul desteptator?), cafeaua bauta pe fuga, copiii dusi la scoala, “pa, sa fii cuminte”, sarutul dat celuilalt, “te iubesc, ne vedem diseara”, “ti-ai luat pachetul?”…
…Ziua de luni, cea mai rea dupa ziua de duminica. Marti e undeva pe la mijloc, miercuri deja nu mai e asa rau, joi e ziua de dinaintea celei de vineri, iar vinerea, ei bine, vinerea vine cu planurile de sfirsit de saptamina…Simbata e nemaipomenit, dormi cit vrei, dimineata vin shpurii sa sara in patul tau, e dimineata in care nu mai bei cafeaua, ci o savurezi, si daca ai noroc de vreme buna, nu mai ceri nimic de la viata. Simbata seara ce n’est pas si pire, chiar daca urmeaza duminica. Duminica dimineata inca esti destul de departe de ziua de luni…Pina la ora 3 dupa amiaza…asta e pragul. “ti-ai pregatit ghiozdanul pe miine?”…”sa nu uiti sa mergi cu masina la garaj!”…”miine trebuie neaparat platita gradinita”…
Urasc dupa-amiezile de duminica, si mai cu seama serile. Ca sa uit, ma obosesc cit pot de tare, ca sa pot adormi repede. Cel mai des, ma uit la filme, filme proaste, filme bune…Citeodata am noroc si pe un post oarecare se transmite un film de David Lynch. Si atunci inteleg ca asta e: durere, si tristete, si nostalgie , si frumusete, si nebunie, si iarasi nu mai inteleg nimic, si Blue Velvet… si cintecul acela…ca intr-un vis…
Si imi spun, ia mai da-te naibii de viata, ca esti a dracului de frumoasa!
A candy-colored clown they call the sandman
Tiptoes to my room every night
Just to sprinkle stardust and to whisper
Go to sleep. everything is all right.
I close my eyes, then I drift away
Into the magic night. I softly say
A silent prayerlike dreamers do.
Then I fall asleep to dream my dreams of you.
In dreams I walk with you. in dreams I talk to you.
In dreams youre mine. all of the time were together
In dreams, in dreams.
