Déjà vu

Acum un an, ori doi, ori mai multi, nu are importanta…intr-o cafenea, in Montreal. Eu si un coleg de facultate, canadian-quebecois :

« La révolution roumaine…t’avais quel âge ? »
« 16 ans »
« Tu t’en rappelles bien, dis donc! »
« Oui, assez. »
« C’est vrai que vous avez tué Ceausescu le jour de Noel ? »
Même si je ne me reconnais pas dans ce « nous », je réponds quand même à sa question.
« C’est vrai. »
« Combien de morts il y a eu, finalement ? 400 ? 4000 ? 10000 ? »
« Je ne sais pas. »
« Parce qu’ici on parlait de toutes sortes de chiffres, tu sais… »
« Je sais, chez nous on parlait de toutes sortes de chiffres aussi. »
« Pis, maintenant ? »
« Maintenant… tu veux dire …maintenant, en Roumanie? »
« Oui, c’est comment ? Vous êtes libres, non? C’est la démocratie là-bas maintenant, pas vrai ? »
« Oui, c’est la démocratie. »
« Alors toi, pourquoi t’es partie? »

La conversation s’est brusquement arrêtée. Il fait longtemps que je ne réponds plus à cette question. Ne me demandez pas pourquoi.

***

E revolutie in Egipt, in Tunisia, in Yemen, in Algeria. Ma uit la televizor si imi aduc aminte. Si e mult amar in amintirile mele. Am un sentiment acut de «déjà vu». Dar poate ca aceste popoare nu vor fi inselate asa cum am fost noi. Poate ca revolutia lor nu va fi furata si transformata intr-un esec lamentabil, asa ca a noastra. Poate ca mortii lor nu vor fi murit degeaba, asa ca ai nostri. Si poate ca in citiva ani nici un tunisian, ori egiptean, ori algerian nu va trebui sa-si inghita amarul intr-o conversatie de cafenea, in Montreal.

Ginduri moarte de frig

Credeam, naivii de noi, ca vom scapa, dar n-a fost sa fie. Acum o saptamina, subiectul prezent pe buzele tuturor era « la douceur de l’hiver cette année »…
Quelle innocence, mon Dieu, d’y croire! Il faut se méfier de l’hiver, du Québec, du froid, comme on se méfie des loups et des renards. Comme on devrait se méfier souvent des gens. Comme on devrait aussi se méfier parfois de nous-mêmes.

*********

Frigul extrem ce a dat peste noi de citeva zile da o culoare metalica zapezii, care pare, daca asta e posibil, si mai alba, si mai rece. Ca si cum Craiasa Zapezilor din povestea lui Andersen ar fi atins cu sufletu-i de gheata totul. Ca si cum nimic nu ne mai poate salva de albul acesta impersonal, devastator.

*********

…Frig in oase, frig in suflete.

*********

Rationalul nu poate intotdeauna raspunde intrebarilor. Cum ar mai putea creierul tau obosit de argumentele altora sa mai stie, sa mai distinga binele de rau? Si atunci, ce ramine de facut? …

…Roaga-te, pelerinule, poate vei gasi raspunsul in inima.

*********

L’hiver, nous irons dans un petit wagon rose
Avec des coussins bleus.
Nous serons bien. Un nid de baisers fous repose
Dans chaque coin moelleux.

Tu fermeras l’oeil, pour ne point voir, par la glace,
Grimacer les ombres des soirs,
Ces monstruosités hargneuses, populace
De démons noirs et de loups noirs.

Puis tu te sentiras la joue égratignée…
Un petit baiser, comme une folle araignée,
Te courra par le cou…

Et tu me diras : “Cherche !”, en inclinant la tête,
– Et nous prendrons du temps à trouver cette bête
– Qui voyage beaucoup…

Arthur Rimbaud “Rêvé pour l’hiver”

Poezie

Sensation

Par les soirs bleus d’été, j’irai dans les sentiers,
Picoté par les blés, fouler l’herbe menue :
Rêveur, j’en sentirai la fraîcheur à mes pieds.
Je laisserai le vent baigner ma tête nue.

Je ne parlerai pas, je ne penserai rien,
Mais l’amour infini me montera dans l’âme ;
Et j’irai loin, bien loin, comme un bohémien,
Par la Nature, heureux- comme avec une femme.

Arthur RIMBAUD

Ginduri de Craciun

Intr-o tara occidentala cuvintul “consumatie” reprezinta (inca) cheia. Abia s-a terminat cu publicitatea de Haloween, ca incepi sa vezi braduti impodobiti prin magazine, reclame la televizor care vorbesc deja la sfirsitul lui octombrie(!!!) de reducerile de Boxing Day de Craciun(!!!). Luminite, cintecele, totul e facut astfel incit sa petreci cit mai mult timp in centrele comerciale. Sa petreci cit mai mult timp si, desigur, sa cumperi cit mai mult. Devine obositor, fara indoiala. Lumea se plinge in stinga si-n dreapta de cit e de penibila cursa asta dupa cadouri, incep party-urile de Craciun (la servici, unde te duci ca nu ai de ales, nu neaparat de placere). Asta ar fi stratul de deasupra. Dar daca il dai deoparte, reusesti sa te bucuri de un brad impodobit, de fetzele incintate ale copiilor care descopera cadourile dimineata si inca mai cred ca scrisoarea de sub pom chiar a fost scrissa de Mos Craciun, de o ninsoare cu fulgi mari si pufosi in seara de Craciun, de colinde, in esenta, de lucrurile simple. Da, e adevarat ca sarbatoarea Craciunului e un prilej pentru unii sa faca profit, sa vinda, sa cistige. Pentru altii Craciunul nu mai reprezinta decit corvoada curateniei si a cumparaturilor. Eu am ales sa nu fac parte dintre acestia. Inca mai putem alege. Craciunul poate fi, inca, ceea ce vrem noi sa fie: sarbatoarea nasterii Domnului! O bucurie adevarata si simpla! De aceea nu mi-e frica sa va urez, din toata inima, Craciun fericit!

Doar ginduri

Uneori, in micul meu cuib de cuci, ma intreb de ce exista diferentze, de ce unii copii sint « altfel », unii mai etichetati, altii mai putin. Si noi, cei in alb, ne tot invirtim in jurul lor, incercind una, alta, si nestiind, de fapt, nimic.

***

Inginerii construiesc trenurile, artistii se servesc de ele sa creeze vise. Asa se nascu “Dodesukaden”.

***

Nu cred ca mai stiu incotro sa caut raspunsuri. Trebuie sa accept ca unele nu le voi afla niciodata. Nu am nici o certitudine, in afara de cea a mortii si a vremii. Spun astia ca miine ninge…

Ufff!!!Offf!!!Ahhh!!! si Ha Ha ha!!!

Nu stiu altii cum sint, dar in ceea ce ma priveste, cred ca atunci cind nu prea stii mare lucru apropo de ceva, fie ca e vorba de carti, de muzica, de politica ori de vecina din coltul strazii, bunul simt ar trebui sa-ti spuna sa te abtii, sa taci si sa-ti musti limba de cel putin trei ori ca sa eviti sa scoti cine stie ce porumbel pe gura.

De ce? Pai e simplu, ca sa se evite penibilul, deja prostia e penibila, nu-i asa, imaginati-va prostia insotita de logoree…sa te sufoci, nu altaceva ! Vorba ceea…prostul nu e prost destul daca nu e si fudul. Si fudulia merge mina-n mina cu vorbaria. Ba mai si rimeaza !

Nu era destul ca era prezenta peste tot in lumea reala, acum prosti(me)a invadeaza si spatiul virtual. Ca de, ce-i trebuie chelului, tichie de margaritar!

Ce reconfortant ar fi daca prosti(me)a ar invata, odata pentru totdeauna…SA TACA !!!!!! Ori macar sa vorbeasca…mai putin. Si eventual (ce vis nebunesc!!!), sa-i asculte pe altii!…

Pina atunci, sa-i ascultam pe cei care au reusit sa vorbeasca despre prostie in singurul mod in care aceasta poate fi atacata: RIZIND!

Luna moarta

Din nou Noiembrie…aducatorul de moarte. Din nou intuneric, si frig, si frica, si nimic dincolo de scara urcata cu atita nevointa…Nimic nu ma deprima mai mult.

Rien… Rien n’est plus lourd que le mois de novembre. Rien n’est plus noir, sans âme, sans espoir, sans lumière. Rien, sauf peut-être la mort.

Dehors novembre je suis couché sur mon grand lit
Du coin de mon oeil par la fenêtre j’vois l’hôpital
J’suis pas capable de croire qu’y faut qu’m’arrête icitte
Mais j’suis tout seul, pis de toute façon ça m’fait trop mal

Mon corps c’est un pays en guerre su’l’point d’finir
Le général de l’armée de terre s’attend au pire
J’ai faim, j’ai frette, je suis trop faible pour me leverdebout
On va hisser le drapeau blanc un point c’est toute

J’entends l’téléphone qui hurle, j’ai des amis
J’voudrais tellement pouvoir me lever pour leur parler
Leur dire allô ! C’est moi j’suis correct, j’suis toujours envie
La planète tourne, est pas supposée tourner sans moi

Mon ennemi est arrogant et silencieux
Y s’câlisse ben d’savoir si j’suis jeune ou si j’suis vieux
Y’est sur de lui y’es méthodique y prend son temps
Y’est au service d’la mort y connaît pas les sentiments

Ces derniers jours j’ai dû vieillir de quatre mille ans
En visitant de vieux souvenirs dont j’suis pas fier
Pour la paix avec ses regrets ça prend du temps
Je me retrouve cent fois plus fatigué, trop fatigué mais moinsamer

L’histoire du monde pis mon histoire sont mélangées
J’viens jsute de r’vivre cent mille autres vies en une seconde
Toutes mes conneries pis l’ambition de l’humanité
Ça r’vient au même y’a pas d’coupable y’a pas de honte

Mais j’suis heureux parce qu’au moins j’meurs l’esprittranquille
J’vais recommencer mon autre vie d’la même façon
J’vas avoir d’l’instinct, j’vas rester fidèle à mon style
L’entente parfaite entre mon coeur et ma raison

L’harmonica c’est pas un violon, c’est pas éternel
Et pis ça pleure comme si c’était conscient de son sort
D’ailleurs à soir je me permets de pleurer avec elle
J’attends un peu, chus pas pressé j’attends la mort

Trenurile…

Trenurile…le-am iubit dintotdeauna, de cind ma stiu, primele mele amintiri sint legate de zgomotul neintrerupt al rotilor de tren, fie vara, fie iarna. Rotile trenurilor ce nu mai conteneau sa-mi sopteasca acel ritmic si continuu “te duc, te-aduc, te duc te-aduc”. Caci asa imi placea mie sa cred, ca rotile imi vorbesc, ori asa imi spusese mie cineva, mama, ori bunica, nu mai stiu. Cert e ca am iubit dintotdeauna trenurile, pentru senzatia de libertate pe care mi-o dadeau plecarile, lungile drumuri, intilnirile surprinzatoare, intimplarile neasteptate…Calatoria cu trenul facea totul posibil. Puteam, de fiecare data, sa fiu altcineva, sa joc un rol, sa traiesc o alta viata. Chiar daca numai pentru citeva ore, mi-era de ajuns. Garile, de asemenea, au pentru mine o semnificatie aparte : trista si fericita in acelasi timp : dintr-o gara puteam pleca spre o lume imaginara, si tot intr-o gara visul meu era menit sa se termine.

Am regasit simbolistica trenului in extraordinarul film al lui Kurosawa, « Dodesukaden ». (In japoneza, “dodesukaden” semnifica zgomotul rotilor de tren.)
Am regasit in filmul lui Kurosawa trenul purtator de vise…Inocenta copilului debil, puterea pe care acesta o are de a trai intr-o alta realitate ii ofera posibilitatea de a accede la Frumos, in starea lui cea mai pura.

Paranteza:
Vazusem “American Beauty” si ramasesem impresionata de imaginea absolut sublima a unei pungi de plastic care zboara in fata unui zid de caramida. Iata, Frumosul poate fi gasit si in cea mai banala imagine: caci ce poate fi mai banal decit o punga de plastic ce zboara dusa de vint? Si i-am acordat regizorului Sam Mendez ceea ce era de acordat : admiratie fata de o intuitie profunda. Vazind filmul lui Kurosawa, regasesc imaginea pungii de plastic, regasesc modelul ce a inspirat scena regizorului american.

Se dedica Andreei, al carei text mi-a inspirat acest post.