Din nou Noiembrie…aducatorul de moarte. Din nou intuneric, si frig, si frica, si nimic dincolo de scara urcata cu atita nevointa…Nimic nu ma deprima mai mult.

Rien… Rien n’est plus lourd que le mois de novembre. Rien n’est plus noir, sans âme, sans espoir, sans lumière. Rien, sauf peut-être la mort.

Dehors novembre je suis couché sur mon grand lit
Du coin de mon oeil par la fenêtre j’vois l’hôpital
J’suis pas capable de croire qu’y faut qu’m’arrête icitte
Mais j’suis tout seul, pis de toute façon ça m’fait trop mal

L’harmonica c’est pas un violon, c’est pas éternel
Et pis ça pleure comme si c’était conscient de son sort
D’ailleurs à soir je me permets de pleurer avec elle
J’attends un peu, chus pas pressé j’attends la mort

Trenurile…le-am iubit dintotdeauna, de cind ma stiu, primele mele amintiri sint legate de zgomotul neintrerupt al rotilor de tren, fie vara, fie iarna. Rotile trenurilor ce nu mai conteneau sa-mi sopteasca acel ritmic si continuu “te duc, te-aduc, te duc te-aduc”. Caci asa imi placea mie sa cred, ca rotile imi vorbesc, ori asa imi spusese mie cineva, mama, ori bunica, nu mai stiu. Cert e ca am iubit dintotdeauna trenurile, pentru senzatia de libertate pe care mi-o dadeau plecarile, lungile drumuri, intilnirile surprinzatoare, intimplarile neasteptate…Calatoria cu trenul facea totul posibil. Puteam, de fiecare data, sa fiu altcineva, sa joc un rol, sa traiesc o alta viata. Chiar daca numai pentru citeva ore, mi-era de ajuns. Garile, de asemenea, au pentru mine o semnificatie aparte : trista si fericita in acelasi timp : dintr-o gara puteam pleca spre o lume imaginara, si tot intr-o gara visul meu era menit sa se termine.

Am regasit simbolistica trenului in extraordinarul film al lui Kurosawa, « Dodesukaden ». (In japoneza, “dodesukaden” semnifica zgomotul rotilor de tren.)
Am regasit in filmul lui Kurosawa trenul purtator de vise…Inocenta copilului debil, puterea pe care acesta o are de a trai intr-o alta realitate ii ofera posibilitatea de a accede la Frumos, in starea lui cea mai pura.

Paranteza:
Vazusem “American Beauty” si ramasesem impresionata de imaginea absolut sublima a unei pungi de plastic care zboara in fata unui zid de caramida. Iata, Frumosul poate fi gasit si in cea mai banala imagine: caci ce poate fi mai banal decit o punga de plastic ce zboara dusa de vint? Si i-am acordat regizorului Sam Mendez ceea ce era de acordat : admiratie fata de o intuitie profunda. Vazind filmul lui Kurosawa, regasesc imaginea pungii de plastic, regasesc modelul ce a inspirat scena regizorului american.

Se dedica Andreei, al carei text mi-a inspirat acest post.