bucati de suflet se desprind
cand timpul urca lin mansarda noastra…
si nu-ntelegem unde,
cu trepte sangerii,
nefiinta noastra duce.

nu cred ca toamna chiar ucide…
E doar departe, cu mirosul ei de vitza neculeasa.
Oh! coasa foshaie, galesh,
In asternutul de copil,
cu clape albe, o muzica neascultata de demult…
Sunt om, c-o singura poveste.
In-cetinit in sihastriile necunoscutului Rarau.

am asa o inimioara,
de usoara,
ca pisoiul atarnat,
de motocul de la usa,
si as vrea sa vin la tine,
sa te cant cu mariachi,
sa te fur din casa sura,
sa te duc pe Sararie,
in odaia primavara,
si sa radem c-altadata,
cum se gandileau copii,
doar c-o raza.

lasa-mi dansul asta, iubito,
dansul care vrea sa moara cu anii,
intr-un ritm nestiut,
te vreau, te vreau, te vreau…
Ca-ntr-un vechi cantec de Dylan…
Tu cu ochii tai verzi,
Inunda-mi, o prea plinul de tine,
un alt vals…
mai canta-mi iubito si azi:
Preafrumoasa, sa sune
o ultima nota, pagana…
oh! cand lumea nu mai vorbeste,
tacuta, mirata, uimire plapanda.

Amintiri nespus netrăite,
şi-n ţeastă-i răşină.
Ca o mumie,
balansându-mi orficul mers,
venind si mergând nicăieri,
cu mare mirare:

Dar Dumnezeu?

Arunca kaiak-ul in apa,
ia-tzi o pagaie si vino cu mine.
Mergem baiete.
vanatoarea e-n toiu.
Poate-om gasi si odaia….
Vasleste,
Apa e rece, mustatile-mi de promoroaca-s prinse,
frunze albe asternute-n calea iernii,
au ascuns netzarmurirea.
Lacul inghetzat se-intinde
in privirile mirate
coada castorului cade cu-o explozie de lumina
si-n mii de universuri paralele,
omenirea se destrama.
Unda valsului se rupe
si-n nisoarea potolita
o capcana se desface.
Gura larga, otelita-si vara coltii
in jivina chinuita.
Urme, straturi,
si-o fantana parasita,
ne aduc intr-o tarsete.
Lupii urla molcom,
Straniu. Tarla pare tot mai mica,
si omatul tot mai mare.
Podul subred scortzaieste,
dar noi stim ca daca-l credem,
o sa-l trecem. Suntem.
Locul nestiut de nimeni, e aproape.
Ca-n ceasloave vechi, cifrate,
se deschide-n nemurire ochiul alb,
se adanceste, si o mana, ca o cheie,
ne trezeste.
Dar din toate ratacite,
n-a ramas decat povestea…
Cum sa fac sa nu se piarda,
drumul, arborii si vinul?
Am sa-ti las mai bine
trei pupici, si-o poezie…

As fi !!!
Madinghel, si as fi iubitul tau
Dar n-ar fi nimic in lumea asta sa ma tina.
Du-ma departe,
Pribeag spre muntzii bezmeteci,
Istoviti de caldura.

Ce-mi mai face muza ?
De ce-i asa tacuta ?
Oh, mai tzii minte,
O fugaream fierbinte, pe lama briciului,
Si ne parea lumea ca macul de mai,
Si ne culcam cuminti, in nebuniile noastre de copii.

Te-am vazut la o receptzie…
Tanara domnitza, va place poezia ?
Am putea face dragoste in seara asta!
De ce-ar trebui reguli si plafoane,
De ce complexe si Don Juani ?
Casanova n-a cunoscut femeia…
S-o cuceresti, sa o saruti, fara ca buzele s-atinga,
In urma florilor… o neiubire inca.

Ne uitam in unda predestinarilor noastre,
perechea de blugi, evazatzi…
Ce-ar fi daca…
Ori mai bine, jamais.

slobode vorbe,
de ziua, de toamna,
de iarna trecutelor vietzi.
M-as savarsi langa o piatra de sarmisegetuza.
Eram plapanzi ca un fir alb de nunta. O nunta in cer,
Si te ateptam cu dulci cuvinte mute,
cu alintul anilor de scoala.
Te-nfofoleam ieri intr-un suman zgribulit
cand trenul ne urca pe amandoi,
in neterminatele restantze.
si ma piteam in cerul dragostelor mele,
si-tzi ziceam cat de frumoase buze tzi-am gasit,
cat de halucinant e verdele irisului tau,
cat de scurt fu drumul,
in mana-tzi moale, ca dupa un vis…

Azi n-am chef de scris.
Vreau doar sa cant lenes dintr-o singura coarda.
Repetitiv. Atonal. Plictisit, cu mana abia ridicandu-se spre struna muta.
Ca un aurolac al tacerii.
Sa dau doar din cap intr-o sinistra afirmare,
m-am visat ca as fi viu.