Mirare

Amintiri nespus netrăite,
şi-n ţeastă-i răşină.
Ca o mumie,
balansându-mi orficul mers,
venind si mergând nicăieri,
cu mare mirare:

Dar Dumnezeu?

2 thoughts on “Mirare

  1. Poate ca asa vor fi fiind cautarile noastre pe acolo… Sau poate nu vom fi cautind deloc, primind pe data raspunsul… Asta e cu adevarat “experienta” personala si neimpartarisibila nimanui! Ma bucur ca te-am revazut, Mihai! .

  2. Salut Dumi,

    si multumim de vizita!
    Dora e cauza poeziei asteia… Ea m-a zdruncinat cu uimirea ei, si m-a facut sa-mi aduc aminte cum ne intrebam fiecare, iesiti din marele nimic, de ce existam, cum de lucrurile sunt lucruri, cum de toate se tin unele de altele, de ce le-a facut Dumnezeu, si mirarea ultima, in gura unui copil: “Mais Dieu, qui l’a créé?”
    Cu timpul ne-am mai obisnuit cu noi, ne-am sclerozat in raspunsurile noastre…

Leave a Reply

Your email address will not be published.