am să muncesc sălbatec,
şi am să aduc de mâncare puilor.
când am să obosesc,
am să mă întind domol in linia puştii.

după aia tu ai să munceşti sălbatec,
si ai să aduci de mâncare puilor.
ai să oboseşti şi tu, 
iar  vânătorul te va doborî şi pe tine.

puii vor munci şi ei sălbatec,
aşa cum părinţii lor au făcut-o,
şi vor aduce de mâncare puilor lor.

Ne rugăm doar, sălbatec,
să nu le vedem niciodată vânătorul.
 

De-atâta sarvici mi-a murit muza-n autobuzul Nova.
Mă plimb bezmetic din deal in vale, din vale-n deal,
cu-n gâtlegau roş,
tras într-un castium de-aghiotant al războiului sacru.
In nemernicia mea, mai îndrăznesc să curm câte-o poezioară,
şi-i fac o izbă cu piciorul mirosind deja a putregai:
Ce dracu vrei să fac cu tine, măi fato, măi?
Că nici o varză nu pot fierbe cu tine.
Mă mai frăsui de doua trei ori, şi adorm iar cu capul pe scaunul din faţă.
…
O văz ca o nalucă, îi dulce, are buzele de copilandră neprihănită,
şi-o aud cum cântă necăjit, pădăindu-şi vocea mica în zumzet suav:
să nu mă  uiţi, ca ţi-oi aduce si io alinare într-o zi,
când n-ai mai putea trudi la bleahurile tale negre.
Să te mai uiţi din când în când la mine şi să mă mai saruţi aşa,
pe furiş, ca atunci cand erai june si ne fugarem cu torţile slobode,
lângă altarul, ultimului, veşnic început…