Suntem prietenii tristetzii.
Cei nascuti deasupra mormantului,
Ashteptndu-si ultima cifra de pe piatra :
In tachinarile zilnice,
In condamnarile la moarte
In nesfarsita zi.
Sa nu ne pierdem, in ranced, Iubirea cea dintai.
Suntem prietenii tristetzii.
Cei nascuti deasupra mormantului,
Ashteptndu-si ultima cifra de pe piatra :
In tachinarile zilnice,
In condamnarile la moarte
In nesfarsita zi.
Sa nu ne pierdem, in ranced, Iubirea cea dintai.
Valatuc de 2 Mai, cu iubire de-o viatza,
Te trageam de mana supusa,
Sa se schimbe-n predestinare,
Cu mioritze, si fatalist norocos,
Cu Katerine si scranciob,
Hot-dogul si gerul caldutz…
Lumina ceramica cu vitraliu verzui,
Si plecarea nostra spre muntzi..
Tu vroiai sa fim singuri, intr-un loc nestiut,
Io vroiam sa-mi fii stapana din vis,
Si fecioara cu pui…
Ce-ash face daca ash avea timp…?
As lua un curs, Jesus din Nazaret, seara;
As putea shterge geamurile braseriei “La royale Turenne”.
Te-as cauta « Chez Eugene »,
Si-am merge sa-i vedem pe Renoir si Appolinaire.
Am putea culege cateva agate de pe malul Senei,
Le-am putea pune intr-un potpourri langa Grand Palais,
Shi-am urca pana sus in Eiffel, cat sa ni se faca frica de zei.
Te-as lasa sa-mi dezmierzi visele, vorbindu-mi de noi shi Copou,
As cauta in ochii tai crenelurile Louvre-lui,
Le-as spune poveshti cu regi shi palate puilor,
Shi te-as inveli noaptea cu inima mea sa nu capetzi raceala…
Bai de bule intoarse,
dureri de salbaticiune rupta-n capcana
acul cel mare shi seringa cu saruri.
Viatza shi moartea se zbat in jocul lor domol de functii in sinus,
Mirosul de carne sfasiata de fiare.
Taie-tzi iubirea shi fa-o sa fie multiplu.
Si scancetul mic cat Big Bang-ul… E. Este. E Dora.
e visceral, itzi spun,
poezia e mica.
e cu mult mai mica decat un epsilon, foarte bine ales,
intre Alef si celalalt nume de 216 litere.
ma straduiam sa nu fac nimic azi, dar nevazand nici o poezie de jour imprejur m-am apucat sa lenevesc una
Si in poezia asta se facea ca eram tigru de mare, cu puteri de poet ireal,
ce-si trage muza din visele trecutilor prin pacat, fara macar sa stie ca Zaharul
e doar o plasmuala a naparstociei.
Ca nu mai vrea nimeni sa aibe de lene a-si incretzi fruntzile de culoare si vise.
Culori mici shi albinutze cu flori spijinite de buze,
Bunicutze
Zumzet de gradina, dulcetziuri,
Fara memorie, fara vina, nevinovat d’amor,
Fara nostalgii,
Ingorantza.
Amnezic, trezit tembel, ca-n oul dogmatic
Neavand ca trecut decat lumina
Trecuta prin coaja verde galbuie,
Ah, shi inca ceva.
Sa uitzi shi de moarte,
Shi-atat…
Sa uit ca-n timpul asta n-am trait decat in tresarirea viermelui
Ca un rege impotent shi naiv.
Cat crezi sa mai fi ramas ? Prea putzin…
Mai bine mai stam s’ashteptam.
Catzeii vagabonzi au tacut.
Nici acum nu mai cred ca Bahluiul chiar curge
Atata tristetze…
Sa vina shi iarna, sa uitam de petreceri,
Sa nu mai avem a ne spune iubire,
E nufarul ce-mi creshte cand adapat e cu vodca
Necajindu-te iubindu-te
Pustiu de birou
Asta se cheama
Daca ar fi sa le zicem pe nume
Excrementelor zilei… asta ar trebui scris
In jurnalul cititorului de metrou.
Acelashi drum infernal, aceeashi moarte inceata,
Fiintze cu multe taceri.
Neiubite, neshtiute
Aprivoazandu-shi florile propriilor lor mortzi.
Bitter Brucknian,
Dens ca veninul colcaitor de placeri,
Inshi soioshi shi abrutitzi,
suferind de’amurg,
Cu muzici si fiori de alcool,
Meduze pe palma shi suruburi de roata,
Si dansul maudit…
Cuvinte sherpoase…
Iar moartea e oarba ca ploaia.
Care o fi cel mai ud dintre noi?
E duminica seara. Ne plimbam pe St-Denis, fara nici un scop. Ni se face frig si nu vrem decit un ceai. Intram zgribuliti in “Caféo” , una din multele cafenele de pe aceasta strada atit de europeana. Miros de cafea si patiserie…Fumul lipseste, caci in Montreal e interzis sa se fumeze in orice restaurant, bar sau institutie publica, ceea ce ma bucura foarte tare, in calitatea mea actuala de nefumatoare. In cafenea, un peisaj cu care de-acum sintem obisnuiti: laptop-uri aproape la toate mesele, tineri lucrind febril la ultimele lucrari din sesiune, eventual cu castile pe urechi. Daca pot face doua lucruri deodata, de ce nu? Remarc, tot ca de obicei, citeva persoane cufundate in lectura, linga cana de cafea aburinda, pe cind la alte mese, altii, discuta. De la bar se aude o muzica in surdina. Se vorbeste in soapta, atmosfera e placuta si calduroasa, colorata de imaginea tablourilor de pe pereti care isi asteapta in tacere cumparatorii sau doar… privitorii. Intre timp ne hotarim si pentru o baclava. Nu stam mult, ne asteapta atitea de facut acasa…Plecam lasind in urma mirosul de cafea si zumzetul teraselor de pe St-Denis. In ciuda serilor reci, e primavara in Montreal.