Ce ne-am face fara depresiile toamnei? Ce ne-am face fara poeti? Noroc de ele, noroc de ei, caci astfel ne mai apropiem si noi, oamenii de rind, de poezie. Astfel ne salvam de rutina ucigatoare a muncii remunerate, de griu-ul si nonsensul existentei noastre de sclavi.
Ce ne mai poate salva… poate ideea ca :
What a man does for pay is of little significance. What he is, as a sensitive instrument responsive to the world’s beauty, is everything!
HPL in a letter to Maurice W. Moe, January 1929
Capacitatea de a raspunde frumusetii din jur, ce bine spus, celei create de Dumnezeu si desigur celei create de oameni, de poeti, si, as zice eu, capacitatea de a percepe aceasta frumusete, de a o intui, de a o aprecia, de a fi constienti ca exista, ca a fost creata pentru noi. Nu trebuie decit sa ne deschidem catre ea, sa o primim, si astfel ne putem salva, ba chiar avem o sansa sa fim, in cele din urma…fericiti.
Toamnă
Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.
Şi cade-n nopţi adînci pămîntul greu
de lîngă stele în singurătate.
Noi toţi cădem. Mîna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rînd pe rînd.
Dar este Unul care ţine-n mînă
căderea asta, nesfirşit de blînd.
E o lirica aproape imposibil de suportat in poezia lui Rilke…
Si in acelasi timp… o impacare absoluta. Cit despre Philippide, e o poezie traducerea insasi.
