Urasc duminicile, mai precis dupa-amiezile de duminica, si serile mai cu seama. Intrevad ziua de luni, care se apropie cu monotonia ei bine cunoscuta. Trezitul de dimineata, la 6 jumate (cine o fi inventat ceasul desteptator?), cafeaua bauta pe fuga, copiii dusi la scoala, “pa, sa fii cuminte”, sarutul dat celuilalt, “te iubesc, ne vedem diseara”, “ti-ai luat pachetul?”…

…Ziua de luni, cea mai rea dupa ziua de duminica. Marti e undeva pe la mijloc, miercuri deja nu mai e asa rau, joi e ziua de dinaintea celei de vineri, iar vinerea, ei bine, vinerea vine cu planurile de sfirsit de saptamina…Simbata e nemaipomenit, dormi cit vrei, dimineata vin shpurii sa sara in patul tau, e dimineata in care nu mai bei cafeaua, ci o savurezi, si daca ai noroc de vreme buna, nu mai ceri nimic de la viata. Simbata seara ce n’est pas si pire, chiar daca urmeaza duminica. Duminica dimineata inca esti destul de departe de ziua de luni…Pina la ora 3 dupa amiaza…asta e pragul. “ti-ai pregatit ghiozdanul pe miine?”…”sa nu uiti sa mergi cu masina la garaj!”…”miine trebuie neaparat platita gradinita”…

Urasc dupa-amiezile de duminica, si mai cu seama serile. Ca sa uit, ma obosesc cit pot de tare, ca sa pot adormi repede. Cel mai des, ma uit la filme, filme proaste, filme bune…Citeodata am noroc si pe un post oarecare se transmite un film de David Lynch. Si atunci inteleg ca asta e: durere, si  tristete, si nostalgie , si frumusete, si nebunie, si iarasi nu mai inteleg nimic, si Blue Velvet… si cintecul acela…ca intr-un vis…

Si imi spun, ia mai da-te naibii de viata, ca esti a dracului de frumoasa!

A candy-colored clown they call the sandman
Tiptoes to my room every night
Just to sprinkle stardust and to whisper
Go to sleep. everything is all right.

In dreams I walk with you. in dreams I talk to you.
In dreams youre mine. all of the time were together
In dreams, in dreams.

 Ne plingem mereu ca nu sintem liberi, ca sintem impovarati de cite avem de facut, mersul la serviciu, printre altele,  chinuindu-ne in mod deosebit. V-ati intrebat insa ce ne-am face daca nu am avea nimic, cu adevarat NIMIC de facut? Daca, printr-o intimplare, am fi liberi, liberi sa facem ce vrem si ce ne place…De cite ori nu am spus, fiecare dintre noi, “Ei, cite n-ash face eu daca as avea timp!” Ei bine, in ceea ce ma priveshte, timp am avut, destul si de multe ori! Nu mai departe de lunea trecuta, cind am fost liberi cu totzii gratzie Zilei Reginei, si nu am facut decit o depresie, spre norocul meu, trecatoare. Ash fi putut totusi sa fac atitea…sa citesc, sa scriu, sa ies afara, desi ploua ca in Bacovia…Ei bine, nu, nimic din toate astea! Am fost aproape fericita sa ma intorc la slujba mea de vara, oricit de incredibil ar parea lucrul acesta! Mersul acesta la serviciu, rutina care te prinde in virtejul ei monoton reuseste sa ucida gindirea…Ce binecuvintare! Imaginatzi-va avind tot timpul din lume la dispozitzie…neavind nici un talent care sa ne permita exorcizarea disperarii, am innebuni cu sigurantza! Sa incetam deci sa mai denigram mersul la serviciu, e singurul lucru care ne permite sa uitam cit de aproape sintem de moarte si sa ne dam iluzia ca sintem de vreun folos in lumea asta, ca existenta noastra are vreun sens!

Morala: Libertatea poate deveni cea mai teribila inchisoare daca nu ai CU ADEVARAT ceva de facut!