Aveam 13 ani cind am citit ” Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey. Liviu Martinescu, profesorul meu de engleza de atunci, obisnuia sa ne ne imprumute in mod regulat carti. De la el am avut-o si am citit-o. Ce am inteles eu atunci, la virsta aceea, nu stiu, dar la aceasta carte am tot revenit de-a lungul timpului. Daca ar fi sa ramin undeva pe o insula pustie (citeodata ma intreb daca nu cumva sint acolo de mult…) aceasta este una din cartile pe care le-as lua cu mine. Si daca as putea avea si filmul, cu atit mai mult…Toti am vazut ecranizarea cartii, facuta de Milos Forman, toti cunoastem performanta inegalabila a lui Jack Nicholson in rolul lui McMurphy. Eu am vazut filmul de cel putin 20 de ori, cred. E greu sa alegi scenele memorabile din film, caci filmul insusi este o scena memorabila, culminind, poate, cu cea din final. S-a vorbit mult despre simbolistica din acest film, si nu asta intentionez sa fac aici. Vreau doar sa va readuc in memorie una dintre scene: cea in care McMurphy imagineaza meciul de baseball. Este atit de convingator incit toti ceilalti ajung sa creada. De data aceasta, McMurphy a cistigat. “Votul” nu mai are nici o valoare, interdictia infirmierei-sefe dispare, sistemul opresiv cade. Caci libertatea exista, de fapt, in mintea fiecaruia, in noi, in imaginatia noastra. Si aceasta din urma a triumfat.

Cind am inceput acest blog am facut -o sub semnul acestui personaj, recunoscindu-ma in donquijoteasca lui indrazneala de a incerca ceva ce e sortit esecului de la bun inceput. Dar ce are a face! Nu poti sa vezi meciul, ti-l imaginezi. Nu poti ridica bazinul de ciment, macar incerci. Nu poti avea prieteni in carne si oase in jurul mesei tale, ei bine, creezi altii, imaginari, sau readuci in lumina umbra celor de departe, asteptind ziua in care si cei pe care ii astepti de multa vreme, si chiar si cei pe care nu-i mai astepti, vor vedea meciul in ecranul televizorului mort.