poezie – suflet câmp!
Un Cuvânt,
mărite Doamne:
fă-ne roua sub mormânt,
plecăciuni cu iasomie
or să fie
lânga vânt.
Dorul care-o sa ramâna,
spulberă-l cu vraja-ţi tare
să ne treacă,
rând pe rând,
câte-o cifră, cât mai mare,
pe cioplitul legământ.
Mihai Sava
Superb! Poezia ta Mihai e de un lirism atît de curat, ca o lacrimă!
Cand imi mai sterpeleste Stefana cate-o poezie, sa o publice pe blog, ma infurii… dar imi trece supararea, si sar in sus de bucurie, cand gasesc cate-un comentariu de la voi 🙂
Asta m-a facut sa ma gandesc la un fragment dintr-o carte a lui Cioran: « Orice mizantrop, oricât ar fi de sincer, ne aminteşte din când în când de acel bătrân poet, ţintuit la pat şi cu totul uitat, care, furios pe contemporanii săi, decretase că nu mai voia să-l primească pe nici unul. Soţia lui, din milă, se ducea să sune din când în când la uşă… »
Citind, poezia imi da aceeasi stare, eu ramin locului, dar sufletul meu sare oleaca….