Mergi pe un drum, fara sa ai nici o certitudine unde te va duce. Iti amintesti doar punctul de unde ai plecat, asta da. Pasii continua, unul dupa celalalt, nu ai de ales, trebuie sa inaintezi caci a te intoarce echivaleaza cu un esec. A te intoarce implica riscul de a regasi demonii din trecut. E mai bine sa nu te intorci, sa continui sa mergi, indiferent unde duce drumul, incertitudinea e preferabila unei certitudini negative. Nu te intorci si pentru ca ti-e frica. Nu vrei sa recunosti, din orgoliu ori dintr-un instinct de supravietuire ca intoarcerea te va bulversa intratit incit ar putea chiar distruge poteca pe care ai batatorit-o cu atita efort, cu atita incrincenare, cu atita uitare…
Si totusi, la un moment dat, trebuie sa te intorci, in punctul de unde ai plecat, de demult, tare de demult, incit nici nu-ti mai amintesti de cind. Trebuie sa te intorci si sa-ti infringi spaima teribila pe care o simti ca urca in tine cu cit te apropii de punctul de plecare. Ce vei gasi acolo? Ce a mai ramas, din el, din tine?

Imi amintesc, copil fiind, cit de mult m-a intristat basmul « Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte ». Imi amintesc cum nu intelegeam deloc de ce Fat-Frumos se intoarce la locul nasterii sale, de ce nu ramine in tinutul tineretii vesnice si a vietii fara de moarte? De ce se se leapada de fericire in ciuda tuturor celor care incearca sa-l impiedice? De ce isi cauta cu nesat propria moarte? De ce se incapatineaza sa se intoarca?

Se intoarce pentru ca si aduce aminte…si un dor nemasurat il cuprinde…Cit de fericiti am fi daca am putea uita! Nu ar mai trebui sa ne intoarcem! Drumul ar putea continua la nesfirsit…

Shtefana Sava