E toamna grea. Plina de resentimente, de ura, de venin. De unde, nu stiu. Poate dintr-un trecut pe care nu am invatat inca sa-l iert. Poate dintr-un prezent pe care nu stiu inca sa-l iubesc. Poate dintr-o batrinete ce se apropie, sireata, urita si rea, nevrednica de frumusetea vietii.
Panica, frica, dor. Insir cuvinte si nici eu nu stiu ce mai vor sa zica. Nu stiu nici macar unde sa le mai caut intelesul. Nu stiu nici daca mai au vreun inteles. Scriu in zgomotul tastelor si nu stiu incotro mi se indreapta gindurile. Nu stiu nici daca se mai indreapta inspre undeva. Nu vad nimic mai departe de urmatoarele ore. Doua, cel mult…
E toamna. E urit. E nedrept. Pareri de rau. Ori, mai degraba, nimic.

As vrea sa pot sa ma rog.