Ploaia

E o zi din acelea greu de suportat, caci de cind ma stiu nu am stiut ce sa fac in astfel de zile ploioase care ma indeamna sa caut pe cineva caruia sa pot vorbi, care sa ma ajute sa ies din frigul lor crud.  Imi amintesc de astfel de zile din adolescentza mea, au avut dintotdeauna acelasi efect devastator: o tristete imensa, fara leac, care nu trecea decit odata cu ploaia, ca sa revina odata cu ea. Nici atunci si nici acum nu am reusit sa gasesc solutia miracol contra acestui teribil “mal de vivre” pe care mi-l da dintotdeauna ploaia. E ca si cum o lume ar plinge si s-ar plinge pe sine, intr-o nemaipomenita dereglare de serotonina. Atunci fugeam pe la prieteni, cautind dezlegare in fumul tigarilor, in fata unei cesti de cafea. Nu era decit o amanare…caci teribila tristete adusa de ploi a revenit mereu. Acum stiu ca face parte din viata mea, din mine, si o las acolo, o tolerez, caci stiu ca va trece…, nu in fumul tzigarilor, ca altadata, ci in invaluirea unei priviri pline de iubire si in  mingiierea unor minutze mici. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *