“4 luni, 3 saptamini si 2 zile”

Nu vreau sa vorbesc aici nici despre acea poveste de avort, nici despre cruzimea imaginilor (extrem de greu de suportat, intr-adevar), nici despre reusitele tehnice (exceptionale, dealtfel) ale acestui film. Vreau sa vorbesc despre ceea ce cred eu ca filmul acesta striga: sufletul amputat al unei natii intregi.

 

Minimalist, de un simbolism crud, am vazut filmul lui Cristian Mungiu ca fiind o teribila metafora a comunismului : un avorton de care poate ne-am debarasat, dar cu ce pret ?

 

 

Ultimul dialog din film ma obsedeaza prin sentinta pe care o pronunta : « L-ai ingropat ? » « Nu vreau sa mai vorbim niciodata despre asta ». This is the question: i-am ingropat oare? acei ani de  frica, de mizerie, de minciuna, de rusine… i-am ingropat cu adevarat? Au meritat oare sacrificiile, umilintele, dezumanizarea? Nu o vom sti niciodata, caci, dezabuzate, nici macar victimile nu mai vor sa vorbeasca despre asta. Si pe buna dreptate : ce ni se serveste in farfurie, dupa teribila incercare ? « Un pic de ficatel, niste rinichi, niste creier pané…” ce-o mai fi ramas de la ospatul nuntii. Acelasi meniu, doar sub o alta forma. Victimele, flaminde, stau deoparte, asteptind ramasitele, caci inca nu au dreptul sa participe la ospat. Chiar daca avortonul zace undeva intr-o ghena de gunoi, nu stim daca a disparut, caci  de ingropat nu l-am ingropat. Sintem insa atit de cufundati in « marea lehamite », incit nici nu ne mai putem uita unii in ochii celorlalti. Sau nu mai vrem. Privirile ni le intoarcem inspre cei ce asculta povestea noastra incredibila, ne lasam la judecata lor, intr-un dureros gest de resemnare: « Nu vreau sa mai vorbim niciodata despre asta ».

 Caci, la ce bun…

 

4 thoughts on ““4 luni, 3 saptamini si 2 zile”

  1. Filemul acseta e , totuşi, un prim pas către a vorbi despre…
    Sigur, trecutul nostru ne apasă şi doare, dar nu putem stagna, la nesfîrşit, în a detesta, în silă!
    Motive de întristare găsim pretutindeni şi întotdeauna! Doar SCRISUL vindecă, Ştefana, durerile noastre.
    Prin urmare, frumoasele tale idei nu sunt numai ură, nu sunt numai iubire, sunt şi vindecare! Nu putem trăi doar cu senzaţia acesta amară CA NU SE MAI POATE FACE NIMIC! Ceva , totuşi, iată, se poate!!!
    Cu drag,

  2. Se pare ca slabele(si sa stiti ca chiar le consider slabe, proaste si neavenite <>) mele comentarii au fost sa zicem(scriem) “cenzurate” prin aceste colturi de internet (si mai vorbim poate despre vremurile “de demult semiapuse” ). De aceasta data intervin la comentariul doamnei(soarei) Andrea Agachi cu o mica observatie: nu vindeca doar scrisul ci arta in toatalitatea ei, si cultura ca ultima si suprema forma de exprimare a unei natii.Si acest blog e totusi o forma de cultura romaneasca, o forma de apropiere fata de tara in ciuda distantei, o vindecare daca vreti(ca ci se pare ca termenul e la moda pe aici) dar nu doar prin scris ci prin cultura.
    Si mei mi-a placut extrem de mult filmul, l-am urmarit cu sufletul la gura. Dupa mine nu exista scene cu adevarat crude in film ci dureros e modul direct, scurt si incisiv in care ni se prezinta adevarul:sechelele unei natiuni. totusi eu consider filmul ca fiind unul al inaltelor idealuri: puterea de sacrificiu a unuei persoane pentru aproapele lui. Pentru mine nu e drama avortului (poate din cauza ca sunt barbat si din cauza varstei inapoiate) ci drama sacrificiului si a tariei de caracter, a putea trece peste dificultati spre a ajuta ,drama altruismului pe care sper sa nu-l pun niciodata in aplicare vreodata dar de care sper sa pot da dovada de voi fi nevoit.

  3. Am auzit de curand ca se discuta ca in Canada, drepturile copilului sa inceapa inca de cand se formeaza embrionul….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *