Petrecerea

“Stăteam de câtăva vreme într-un bloc. Deasupra mea era o nuntă. Dansau, dar fără nici un ritm parcă. Din când în când o voce răguşită se ridica peste celelalte; probabil cântau un refren. Un geam se spărgea, cu zgomot. Ce haos o petrecere, ce absurditate!
Dar aşa este şi DINĂUNTRU? Totul se organizează privit de acolo, şi ritmul dansului e ritm, iar vocile sânt una, ba chiar geamul acela care se sparge intră în desfăşurarea petrecerii. Există o lege de creştere interioară a petrecerii, întocmai cum cresc lucrurile în scena în care se sparge, trebuie să se spargă, vasul din IDIOTUL lui Dostoievski. Cei dinăuntru cunosc legea aceasta de creştere, iar pentru ei totul se ţine, chiar şi excesul; în timp ce pentru cel de afară totul e haos. Aşa trebuie să fie cu cei care judecă din afară orice acţiune, orice fapt de viaţă: stau la alt etaj.
Şi-mi dau seama, cum stau treaz în noapte, ce adânc fapt de viaţă e o petrecere. Cine spunea că nu se poate “povesti” un bal? E aproape un miracol, ca orice fapt de viaţă. E atât de frumoasă viaţa, cu creşterea ei spre nu ştii ce! O creştere riguroasă, geometrică, strictă, ca în Bach – spre nu ştii ce.
A doua zi întâlnesc un cunoscut din bloc.
“Ce frumoasă e viaţa!”, exclam eu destul de abrupt.
“Ai fost ieri la nuntă?”, mă întreabă el.”

Text de Constantin Noica

Si totusi…Chiar si dinauntru, petrecerea poate fi haos, absurditate, ne-noima. Nu trebuie decit sa te desprinzi din ritm chiar si pentru citeva secunde ca sa realizezi acest lucru. Petrecerea, dansul, frenezia lautareasca e un mijloc sigur de a uita de sine, caci actiunea ucide gindirea, nu-i asa? Omul cauta (constient sau nu) orice mijloc de a ucide si cea mai mica farima de gindire ce ar putea sa ii dea tircoale. Caci nu e simplu sa ti-o asumi, gindirea. Si atunci orice actiune ce il poate ajuta pe om sa nu-si mai puna intrebari si sa uite ca moartea pindeste la colt e binevenita.. Iar petrecera e un mod simplu si eficace de a uita. Si cred ca Noica nu gresea : petrecerea e un fapt de viata, in sensul ca viata e un lung sir de absurditati pe care le facem doar ca sa nu ne punem adevaratele intrebari. De aceea mergem la servici, la petreceri, facem sport, invatam una si alta, ca sa nu cumva sa ne treaca prin minte sa ne punem niscai intrebari.
Din cind in cind, insa, cineva se opreste, se desprinde din ritm, priveste in jur si nu mai gaseste nici o noima petrecerii…Si se simte dintr-o data foarte singur, si se intreaba ce cauta el acolo, pina cind ritmul ii da iarasi tircoale inghitindu-l in marea de petrecareti.

1 thought on “Petrecerea

  1. “E aproape un miracol, ca orice fapt de viaţă. E atât de frumoasă viaţa, cu creşterea ei spre nu ştii ce! O creştere riguroasă, geometrică, strictă, ca în Bach – spre nu ştii ce.” E printre cele mai nefilosofice rostiri ale lui Noica, dar tocmai de asta imi vorbeste enorm! Nu ca a inteles treaba asta cu etajele de existenta, asta e chiar foarte filosofic, ci faptul ca s-a minunat de miracolul vietii…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *