Mi-am revenit un pic dupa citeva zile de boala. Slabiciune in tot trupul, gura uscata de febra, durere in muschi, durere de cap continua, in ciuda medicamentelor care nu au, pare-se, prea mare efect. Starea de boala e penibila, dar si revelatoare: dintr-o data, nu-tzi mai doresti decit sa revii la starea de dinainte ca boala sa te domine, sa redevii, adica, sanatos. Toate framintarile metafizice, intrebarile existentiale, disperarile filosofice, daca au existat vreodata, dispar si unica dorinta ce o mai ai e sa nu mai zaci in pat doborit de febra. In acele ore in care simti ca fortele tale se refac, dupa ce boala incepe sa piarda in putere, ei bine, esti fericit, cu adevarat fericit. Realizezi ca esti in viata, ca esti din nou sanatos si simti ca poti face…aproape orice. Din nefericire, starea aceasta nu dureaza decit citeva ore poate. Nelinistile, framintarile, disperarile, vor lua repede locul fericirii aceleia simple si pure pe care o simti dupa ridicarea din boala. Daca am putea pastra starea aceasta in permanenta, daca am putea mereu sa fim constienti de cit de mult avem doar pentru ca sintem sanatosi, mai mult de jumatate din problemele noastre nu ar mai fi. Ar disparea pur si simplu.
Am vazut in stagiu o pacienta afazica care se bucura ca un copil pentru ca reusise sa spuna cuvintul "plane". M-a impresionat pina la lacrimi si imi amintesc ca m-am gindit atunci ca ar trebui sa fim mult mai umili si mai recunoscatori pentru ce avem. Inainte de a studia in ortofonie, nu mi-a trecut niciodata prin minte sa ma bucur, sa fiu fericita pentru ca pot vorbi. In inconstienta mea, mi se parea ca e ceva ce mi-a fost dat, ceva ce am avut dintotdeauna si voi avea atit cit voi exista.
Asta e. Daca ne-am gindi la tot ce avem am realiza, cred, ca in realitate avem foarte mult, si nu am mai avea cind sa fim nefericiti, ori tristi, ori deprimati. Viata noastra ar fi cu mult mai…sanatoasa.
Da, in stare de normalitate, avem foarte multe daruri. Acuma, ele ne sunt date relativ in mod egal, adica celor mai multi dintre noi. Unii insa primesc mai putin. Cind a incercat sa explice asta, biserica a vorbit de pacat, nu neaparat a celui care sufera. Dar e foarte discutabil, probabil mai degraba cei insemnati cu o carentza sunt oglinzile in care privindu-ne, ar trebui sa pretuim darurile toate. Adica ar trebui sa putem gindi la ele macar din cind in cind si sa nu fim mai mereu nemultumiti de noi insine, ca ar fi fost mai bine daca eram mai frumosi, destepti, si, in general, mai bine realizati decit suntem… Sa nu ajungem ca evreul care se tot plingea ca are o ceata de copii intr-o casa prea mica si nu mai poate suporta atita hirjoana si veselie. Iar rabinul a tinut sa-i arate ca, mica fiind casa, mai incap in ea si calul si oaia si vaca si girafa… Dupa citva timp evreul chiar ajunge exasperat si spune rabinului ca asa nu se mai poate trai, iar intzeleptul il sfatuieste sa scoata pe rind animalele… Dintr-o data evereul nu mai stia cui sa multumeasca de bucurie, nu-si putea imagina ce bine putea fi in casa lui, neinchipuit de mare, de vesela… E o masura in toate, numai ca ne trebuie putina luare aminte, adica un ragaz.
Buna dimineatza/ziua/seara familiei Sava. La multzi ani!!! nu v-am mai vazut de un car de ani. navigand, am dat de voi pe aici, m-am interesat de vreme, de sanatatea voastra si de ceea ce atzi scris. ma bucur nespus ca am dat de voi (ma repet, dar asta e). pa saluta-l si pe Mihai.
Draga George,
Si noi ne bucuram enorm ca ai ajuns pe la noi, pe calea asta virtuala dar foarte eficienta. Ne-ai facut o surpriza foarte faina! Am intrat si noi pe blogul tau, am vazut ceva poze, voi sinteti in aparentza neschimbati, iar cea mica a voastra e tare dragalasa, nemaivorbind ca e Mishu bucatzica rupta, cum se zice. Curios…fetele seamana, zice-se, cu tatzii
Salutari tuturor, La multi ani, si speram din toata inima sa treci cit mai des pe aici!