In era mediilor sociale (facebook, twiter, si care or mai fi) orice eveniment trait devine o alta postare pe FB. O spun pentru ca asta am facut si eu citiva ani. Toti cei care faceau parte din lista mea de “friends” aveau acces la ceea ce traiam sau experimentam. A fost, desigur, alegerea mea sa imi expun o parte din viata mai multor persoane, mai mult sau mai putin cunoscute.
Trebuie sa spun ca atunci cind am hotarit sa nu mai iau parte la acest joc mai mult sau mai putin pervers, am facut-o si pentru a-mi satisface o curiozitate ascunsa. Vroiam sa vad pentru cine voi mai continua sa exist (via acest blog, de exemplu) din momentul in care voi inceta sa mai figurez pe facebook. Ceea ce am descoperit este cel putin extraordinar: cu foarte putine exceptii (si persoanele de care vorbesc se vor recunoaste, desigur) orice comunicare a incetat. Nu am fost foarte surprinsa, si nici foarte afectata. Era ceva la ce ma asteptam. Viata mea a continuat la fel ca inainte, poate cu ceva mai multa discretie.
Acum, dupa citeva luni de absenta de pe celebra retea virtuala, remarc din ce in ce mai mult absurdul zilelor noastre: ne vedem din ce in ce mai putin, ne vorbim din ce in ce mai putin, in timp ce listei noastre virtuale i se adauga tot mai multi… “friends”. Friends…un cuvint care a devenit extraordinar de gol, de trist, si lipsit de sens. Un cuvint care nu mai inseamna mare lucru.