Cronica unei curse cu nimic iesita din comun

Trebuie neaparat sa ies azi la alergat, mi-am spus, uitindu-ma cu groaza la previziunile meteo: ploaie pentru urmatoarele trei zile. Am mai alergat pe ploaie, de nevoie, dar nu pot spune ca am innebunit de placere.
Deci, trebuie sa ies AZI.
Numai ca intre comisioanele de dimineata si cele de dupa-amiaza, s-a facut ora 5. Asta e, iesim la ora 5, e tirziu, e seara, se va face frig in curind, dar…macar nu ploua.
Exercitiile de incalzire de rutina, verificarile de rigoare (ceasul, iPod-ul) si gata, iata-ma pe pista de biciclete, care s-a deschis de o saptamina, spre marea mea incintare, caci nu mai sint nevoita sa alerg pe trotuare sau pe marginea soselei, sub privirile agasate ale conducatorilor auto. Pista deschisa inseamna primavara, cu alte cuvinte, sezonul a inceput cu adevarat.
Incep prin a-mi face drum ocolind portiunile innamolite si baltile, care ocupa inca o buna parte din pista pe portiunea cu grund. Trec de ea, ajung pe pasarela, infrunt vintul puternic si gata, iata-ma pe pista asfaltata. October Full Marathon, here I come!!! Bon, sa ma calmez un pic, mai e pina acolo. Deocamdata urmeaza un demi, pe 5 mai, un 10 la sfirsitul lui iunie, inca un demi in august si inca unul in septembrie.
Gindind la toate astea, ma uit la ceas si 1 km e facut. Vintul bate din spate, e bine, e chiar usor. In ciuda tentatiei de a mari vitesa, trebuie sa mentin un ritm mai lent, gindind ca mai am inca vreo 13 km de facut…caci m-am hotarit sa fac azi 2 ore. Vremea tine cu mine, picioarele ma tin si ele, de ce sa nu trec de pragul celor 2 ore azi? Pai da, de ce nu…In urechi imi suna vocea lui Yves Montand : Una mattina mi son svegliato, O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao in timp ce deja am ajuns la depanneur (un fel de chiosc cu de toate). Nu am timp sa ma opresc, deja trebuie sa incetinesc sa pot ocoli baltoaca care troneaza in mijlocul pistei, semn ca iarna pleaca cu tot cu zapada ei: calatorie sprincenata!!
Undeva intre un Cohen si un Orbison am ajuns la parc. E bine, jumatate e aproape facut. Lipsesc 10 minute sa am o ora ca apoi sa ma intorc. Picioarele au devenit grele, muschii ma dor si spatele e un pic blocat, hai babutzo, nu te lasa, imi spun, in timp ce notele saltarete din ABBA ma fac sa rid, dindu-mi elan in acelasi timp Chiquitita, tell me what’s wrong
You’re enchained by your own sorrow
…Sint pe drumul de intoarcere. Picioarele se misca in virtutea inertiei. Ma lupt in fiecare secunda impotriva dorintei de a ma opri. Stiu ca daca ma opresc, durerea va cistiga teren, daca insa continui sa alerg, ramine undeva in muschi, amortita. Mai uit un pic de ea zimbind versurilor celor de la Colibri
Si de-atunci batu-o-ar gaia
fie ploaie fie vant
Beau si eu cat toata ploaia
care cade pe Pamant.

Apropo de vint…nastrushnicul bate din fatza de data asta si asta nu ajuta deloc. E aproape de asfintit si incepe sa se simta si frigul. Miroase a dezghetz, a pamint mustit, miroase a primavara timpurie. Muschii ma dor din ce in ce mai rau. Ii masez continuind sa alerg. Vad ca prin ceata pasarela, ceea ce inseamna ca ma apropii de casa. Nu ma mai uit la ceas, ultimele secunde trec cel mai greu.
Now so long, Marianne, it’s time that we began
to laugh and cry and cry and laugh about it all again.

Am ajuns, beau un ceai cald si maninc o felie de piine cu margarina si dulceata de capsuni, cea mai dulce dulceata pe care am mincat-o vreodata! Durerea e inca puternica in muschi, dar o astimpar cu comprese de gheata. Realizez cit de putin trebuie, de fapt, ca sa fii fericit.

1 thought on “Cronica unei curse cu nimic iesita din comun

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *