5 thoughts on “Tata

  1. Chiar ma gindeam sa ne luam cu totii sa scriem intr-o zi despre parintii nostri, oricit de greu le-a si ne-a fost, poate, oricit de bine. Sa scriem despre ei, fiecare, macar o amintire si acolo unde amintiri nu sunt – poate ca nu i-am cunoscut indestul – sa inventam noi amintiri, amintiri pe care ei sa le primeasca acolo unde sunt, sa le auda de acolo de unde sunt. Iar celor inca in viata sa le spunem macar o data cit ii iubim, chiar daca noi, romanii, nu spunem asta decit foarte rar, aproape deloc…

  2. Ar trebui sa le spunem, caci nici nu stim cind va fi prea tirziu. Si ne va parea rau ca nu am facut-o cind inca mai era vreme. Ar trebui sa le spunem parintilor ca ii iubim, copiilor ca sint ce avem mai de pret pe lume, prietenilor ca ne lipsesc, celor pe care i-am mihnit ca ne pare rau …dar vezi tu, de cele mai multe ori nu e chiar asa de simplu. Nu stiu de ce nu e simplu, stiu doar ca nu e. Ne hotarim prea tirziu, si raminem apoi cu neimplinirile si regretele noastre, pe care, uneori, in miez de noapte, chinuiti de insomnii, le traducem in cuvinte, ca intr-o spovedanie tirzie adresata unui Dumnezeu care speram sa existe.

  3. Spovedania macar, ea ne mintuie…
    Ar trebui… si iata ca vremea trece si iubirea devine un fel de igiena, dimineata, odata cu spalatul pe dinti, “te iubesc”, apoi, mai incolo, la despartire, apoi seara, la culcare… Imbratisarea de rigoare, apoi, repede, la nani, si miine e o zi, o luam de la capat…

  4. Şi pe tatăl meu îl chema Ştefan, şi lui îi plăceau şahul, istoria, cuvintele încrucişate şi poeziile lui Coşbuc. “Paşa Hassan” şi “Mama” n-am să le pot gîndi niciodată decît cu vocea lui. Şi mie mi-e dor de el. Aveţi un blog frumos. Mulţumesc pentru onoarea de a-l vizita.

  5. Dragă Spera, noi iti multumim pentru aprecieri si pentru ca ne citesti. Sperăm ca vei mai trece pe aici si ca nu vei fi dezamagit(ă).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *