Toamna poeziei

Zi de toamnă, Rainer Maria Rilke

E vremea, Doamne! Vara a fost lungă.
Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare
şi vânturile pe câmpii le-alungă.

Dă fructelor din urmă porunci să fie pline;
mai dă-le două zile de la sud,
îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,
şi toarnă dulce suc în vinul crud.

De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.
Cel singur va fi singur vreme lungă,
va sta de veghe, lungi scrisori va scri
şi prin alei mereu va rătăci, neliniştit,
când frunzele s-alungă.

(traducerea Al. Philippide)

Multumiri, Don Quixote, pentru aceasta revenire la poezie. Adaug “Toamna”, in traducerea aceluiasi Alexandru Philippide. Minunate versuri, cita frumusete sub semnul dumnezeirii!

Rainer Maria Rilke – Toamna

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adînci pămîntul greu
de lîngă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mîna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rînd pe rînd.

Dar este Unul care ţine-n mînă
căderea asta, nesfirşit de blînd.

(traducerea Alexandru Philippide)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *