Despre religiozitate si crestinism in poezia lui Eminescu nu se vorbea, desigur, deloc in vremurile cind eu am studiat pe bancile scolii (vorbesc de scoala generala si de liceu). Chiar si mai tirziu, studenta la Facultatea de Litere in Iasi, nu imi amintesc sa fi auzit prea mult vorbindu-se despre acest subiect (cel putin nu la cursuri). Mai tirziu, pregatindu-mi lucrarea de dizertatie pentru a obtine diploma de master, am petrecut ore ce le-as califia de sublime in compagnia operelor complete. Atunci am inceput sa descopar -printre altele – o alta fatza, prea mult si injust ascunsa, a creatiei poetului, si anume poezia religioasa. <\/p>\n
Am recitit “Rugaciunea unui dac” acum, in Postul cel mare, in preajma sarbatorii Pastelui. Ma cutremura aceasta poezie, aceasta ruga crestina. Cel ce se roaga nu cere nici mai mult, nici mai putin, decit sa fie ultimul dintre muritori, caci “cei din urma vor fi cei dintii in Imparatia lui Dumnezeu”. Cere, cu alte cuvinte, mintuirea. Intoarce celalalt obraz, cere sa patimeasca, urmind cuvintele si indemnul Scripturii, caci numai facind sa dispara existenta sa muritoare, cealalta viata, cea vesnica, devine posibila. <\/p>\n
RUG\u00c3CIUNEA UNUI DAC<\/p>\n Pe c\u00e2nd nu era moarte, nimic nemuritor, El singur zeu st\u00e3tut-au nainte de-a fi zeii Si el \u00eemi dete ochii s\u00e3 v\u00e3d lumina zilei, S\u00e3 blesteme pe-oricine de mine-o avea mil\u00e3, Str\u00e3in si f\u00e3r\u2019 de lege de voi muri \u2018 atunce Astfel numai, P\u00e3rinte, eu pot s\u00e3-ti multumesc, Costan Mindrila, teolog si profesor de istoria religiilor, in compania caruia am avut placerea de a petrece ore de neuitat vorbind, intre altele, despre Eminescu, spunea, referitor la religiozitatea acestuia:<\/p>\n “Am convingerea ca Eminescu a murit crestin. Stim asta de la surorile Iurascu, de la unii prieteni care amintesc ca ultimele carti citite de poet au fost Sfanta Scriptura si Patericul velcicovschian. Stim din adnotarile lui facute pe marginea epistolei Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni, adnotari ce intruchipeaza o adevarata marturisire de credinta: \u201eIti este de ajuns puterea mea, caci puterea mea salasluieste in slabiciune\u2026 Ma voi lauda cu slabiciunile mele ca sa salasluiasca Duhul lui Cristos in mine\u201d. Inchei redind citeva din rugaciunile lui Eminescu:<\/p>\n TOT TWAM ASI RUGACIUNE RUGACIUNE RUGACIUNE MAICA DOMNULUI RUGACIUNE Despre religiozitate si crestinism in poezia lui Eminescu nu se vorbea, desigur, deloc in vremurile cind eu am studiat pe bancile scolii (vorbesc de scoala generala si de liceu). Chiar si mai tirziu, studenta la Facultatea de Litere in Iasi, … Continue reading
\nNici s\u00e2mburul luminii de viat\u00e3 d\u00e3t\u00e3tor,
\nNu era azi, nici m\u00e2ine, nici ieri, nici totdeauna,
\nC\u00e3ci unul erau toate si totul era una;
\nPe c\u00e2nd p\u00e3m\u00e2ntul, cerul, v\u00e3zduhul, lumea toat\u00e3
\nErau din r\u00e2ndul celor ce n-au fost niciodat\u00e3,
\nPe-atunci erai Tu singur, \u00eemc\u00e2t m\u00e3-ntreb \u00een sine-mi:
\nAu cine-i zeul c\u00e3rui plec\u00e3m a noastre inemi?<\/p>\n
\nSi din noian de ape puteri au dat sc\u00e2nteii,
\nEl zeilor d\u00e3 suflet si lumii fericire,
\nEl este-al omenimei izvor de m\u00e2ntuire:
\nSus inimile voastre! C\u00e2ntare aduceti-i,
\nEl este moartea mortii si \u00eenvierea vietii!<\/p>\n
\nSi inima-mi \u00eemplut-au cu farmecele milei,
\n\u00cen vuietul de v\u00e2nturi auzit-am al lui mers
\nSi-n glas purtat de c\u00e2ntec simtii duiosu-i viers,
\nSi tot pe l\u00e2ng\u00e3-acestea cersesc \u00eemc-un adaos:
\nS\u00e3-ng\u00e3duie intrarea-mi \u00een vecinicul repaos!<\/p>\n
\nS\u00e3 binecuvinteze pe cel ce m\u00e3 \u00eempil\u00e3,
\nS-asculte orice gur\u00e3 ce-ar vrea ca s\u00e3 m\u00e3 r\u00e2d\u00e3,
\nPuteri s\u00e3 puie-n bratul ce-ar sta s\u00e3 m\u00e3 ucid\u00e3,
\nS-acela \u00eentre oameni devin\u00e3 cel \u00eent\u00e2i
\nCe mi-a r\u00e3pi chiar piatra ce-oi pune-o c\u00e3p\u00e3t\u00e2i.
\nGonit de toat\u00e3 lumea prin anii mei s\u00e3 trec,
\nP\u00e2n\u2019 ce-oi simti c\u00e3 ochiu-mi de lacrime e sec,
\nC\u00e3-n orice om din lume un dusman mi se naste,
\nC-ajung pe mine \u00eensumi a nu m\u00e3 mai cunoaste,
\nC\u00e3ci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
\nC\u00e3 pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o
\nC\u00e2nd ura cea mai crud\u00e3 mi s-ar p\u00e3rea amor…
\nPoate-oi uita durerea si voi putea s\u00e3 mor.<\/p>\n
\nNevrednicu-mi cadavru \u00een ulit\u00e3 l-arunce,
\nS-aceluia, P\u00e3rinte, s\u00e3-i dai coroan\u00e3 scump\u00e3
\nCe-o s\u00e3 amute c\u00e2nii, ca inima-mi s-o rump\u00e3,
\nIar celui ce cu pietre m\u00e3 va izbi \u00een fat\u00e3,
\n\u00cendur\u00e3-te, st\u00e3p\u00e2ne, si d\u00e3-i pe veci viat\u00e3!<\/p>\n
\nC\u00e3 tu mi-ai dat \u00een lume norocul s\u00e3 tr\u00e3iesc.
\nS\u00e3 cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
\nSpre ur\u00e3 si blestemuri as vrea s\u00e3 te \u00eenduplec,
\nS\u00e3 simt c\u00e3 de suflarea-ti suflarea mea se curm\u00e3
\nSi-n stingerea etern\u00e3 dispar f\u00e3r\u00e3 de urm\u00e3<\/em>!
\n(1879, 1 septembrie)<\/p>\n
\nEminescu s-a savarsit din viata, cautandu-L fara incetare pe Dumnezeu. Preluand vorbele Mantuitorului, se intreba inflacarat: \u201eCe este scris in Lege?\u2026 Cum citesti?\u201d. Nelinistea lui era legata de creatie si de sensul adanc al acestei lumi. Cauta formula si prezenta lui Dumnezeu in cele mai diferite domenii \u2013 in fizica (a scris si un manual), in medicina, in filosofie, dar mai ales in poezie. Asemenea Sfintilor Parinti, trebuie sa fi inteles ca scopul creatiei lui Dumnezeu nu este doar Binele, ci si Frumosul. Este Armonia suprema, care le inglobeaza pe toate \u2013 ceresti si pamantesti. Intr-un text mai putin cunoscut (\u201eMos Iosif\u201d) avem intruchiparea armoniei in prototipul unui calugar alb, care la masa pretindea locul cel din urma, manca numai de post, locuind intr-o camera fara incuietoare, si toate mobilele lui erau lucrate din topor, de mana lui proprie. Cateva scanduri pe doua scaune era patul lui, acoperit doar cu un mindir de paie, iar pe peretii albi ca omatul erau icoane vechi, lucrate de maini calugaresti. Fereastra lui era tot timpul zilei in soare, in timp ce el medita si nu se supara de nimic in lume. Nimeni nu auzea vorba slaba din gura lui. Doar se ruga, dand mainilor de lucru. Lega carti, lucra roti foarte solide si zugravea icoane pe scanduri mici si atent geluite. Nu era pustnic, ci traia in lume, pentru ca ii erau dragi oamenii. N-ar fi putut vietui departe de ei, desi nu le impartasea nici placerile si nici trebuintele lor.
\nSa fi cautat Eminescu o noua religie, asa cum afirma unii? In toate si mai ales in opera lui jurnalistica, Eminescu visa sa intruchipeze un model politic si existential cu izvor crestin. Cautarea lui trebuie sa fi fost dublata de o cumplita sfasiere launtrica. Eminescu voia cu toata fiinta lui sa se pocaiasca. Avea doua mari motive pentru asta. Il obseda presupusul blestem ce plana asupra familiei sale, asa cum il obseda un amanunt biografic, neluat in seama de istorici pana acum: ziua lui de nastere fusese ascunsa de parinti si mutata, cu buna stiinta, intr-o alta. Sotii Eminovici au vrut sa ascunda un lucru ce parea cumplit in acea vreme: copilul lor, Mihai, fusese conceput in pacat, in timpul Marelui Post al Pastelui”. <\/em>COSTAN MANDRILA<\/p>\n
\nNadejde si`ntarire
\nSi zid de mantuire
\nPre tine castigandu-te
\nInghenunchiem rugandu-te
\nDe chinuri ce ne bantuie
\nMario, tu ne mantuie
\nO, Sfanta Marie! <\/p>\n
\nTu maica durerilor
\nRegina tariilor
\nTaria soliilor
\nIzvoru`ndurarilor
\nLuceafar al marilor
\nIndura-te, pleaca-te,
\nNadejdea corabiei
\nInvingerea sabiei. <\/p>\n
\nCraiasa alegandu-te
\nIngenunchem rugandu-te
\nInalta-ne, ne mantuie
\nDin valul ce ne bantuie,
\nFii scut de intarire
\nSi zid de mantuire
\nSi dreapta ta`ncercata
\nAsupra-ne coboara,
\nO, maica preacurata,
\nSi pururea fecioara
\nMarie! <\/p>\n
\nNoi, cei din mila Sfantului,
\nUmbra facem pamantului,
\nRugamu-ne`ndurator,
\nLuceafarului marilor,
\nAscult-a noastre plangeri,
\nRegina preste ingeri,
\nDin neguri te arata,
\nLumina dulce clara,
\nO, maica preacurata,
\nSi pururi fecioara
\nMarie! <\/p>\n
\nLimanul sarmanilor
\nSi soarele anilor
\nBalsamul ranitilor
\nNorocul iubitilor
\nO, da-ne tarie
\nSfanta Marie! <\/p>\n
\n(Opere, vol V)
\nRugamu-ne`ndurarilor
\nLuceafarului marilor!
\nDin valul ce ne bantuie
\nInalta-ne, ne mantuie!
\nPrivirea adorata
\nAsupra-ne coboara
\nO maica preacurata
\nSi pururi fecioara,
\nMarie.<\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"