Nu stiu care ar fi traducerea cit mai fidela a cuvintului englez \u00ab parenthood \u00bb. In romana exista traducere pentru \u00ab motherhood \u00bb (maternitate) si pentru \u00ab fatherhood \u00bb (paternitate), insa nu si pentru \u00ab parenthood \u00bb, al carui sens le inglobeaza pe amindoua. In engleza, \u00ab hood \u00bb poate fi substantiv, insemnind \u00ab gluga, capison, boneta, capota, invelitoare \u00bb ori verb, insemnind \u00ab a ascunde, a tainui, a face un cos de camin pentru \u00bb. Cum s-ar putea deci traduce \u201cparenthood\u201d ? \u201cInvelitoare copiilor \u00bb, \u00ab invelisul parintilor \u00bb. Ghicim desigur sensul ascuns de \u00ab aparatoare \u00bb, parintii nefiind altceva decit o aparatoare, un invelis copiilor. Si in cuvintul \u00ab invelis \u00bb se strecoara sensul de caldura, protectie, siguranta. Toate aceste sensuri intr-un substantiv compus, un extraordinar exemplu de concizie a limbii engleze. <\/p>\n
Nu stiu daca Ron Howard, regizorul filmului \u00ab Parenthood \u00bb (USA, 1989) a avut in minte toate aceste sensuri cuprinse intr-un singur cuvint cind a facut filmul. Subiectul poate fi rezumat foarte simplu astfel : relatia parinti-copii. Gil (Steve Martin) si Karen (Mary Steenburgen) au un fiu diferit de ceilalti. E mai sensibil, plinge din orice, e nesigur pe el, fragil psihic, face crize, la scoala e greu, chiar foarte greu. Parintilor li se sugereaza cu discretie ca poate ar fi mai bine pentru baiat daca ar fi intr-o scoala speciala, pe masura nevoilor lui. Baiatul e vazut de o psihiatra, Helen (Diane Wiest), care, la rindul ei, are doi copii: un baiat la inceputul adolescentei, rebel, care refuza cu inversunare protectia mamei si o fiica, liceeana, care se marita cu un pusti doar ca sa se opuna mamei sale ( divortata si feminista).Desigur, mai sint si Nathan (Rick Moranis) si Susan (Harley Jane Kozak), care, vai, asteapta atit de mult, mult prea mult de la copiii lor. La cealalta extrema e Larry (Tom Hulce) caruia putin ii pasa de ce se intimpla in viata copilului sau. <\/p>\n
Parinti si parinti\u2026Copii si copii\u2026 \u00ab Cine a mai vazut baba frumoasa si copil cuminte \u00bb, spunea bunica. Cum nu s-au vazut nici parinti care sa nu greseasca, as adauga eu, si atunci zicala ar fi completa. Si onesta. <\/p>\n
Fiecare parinte portretizat in acest film e diferit, si fiecare, in felul lui, greseste. Unii cu cele mai bune intentii din lume, altii pentru ca nu mai stiu cum si ce sa faca, altii pentru ca nu se simt, pur si simplu, in stare. Nu se simt la inaltime, niciodata la inaltime. Dimpotriva, se simt depasiti, mereu depasiti de ceea ce se intimpla in viata copiilor lor, pe care, ii iubesc, desigur, atit, atit de mult… Cind insa sa le mai spui ca ii iubesti, cu atitea pe cap, cind sa mai gasesti timp sa uiti de griji si doar sa-i stringi tare in brate, asa, sa-i lipesti de sufletul tau, sa ii simti linga tine, inca mici, inca inocenti, inca ai tai…<\/p>\n
Un singur lucru, insa, pare a fi numitor comun vietii de parinte. La un moment dat, Gil, personajul interpretat de Steve Martin, ii spune sotiei sale: \u00ab Stii, cind copilul tau se naste, e inca perfect. Inca nu ai facut nici o greseala\u2026 \u00bb <\/p>\n
Aceasta imi pare a fi esenta “parenthood-ului”, oricare i-ar fi sensul si traducerea romaneasca: orice parinte din lumea aceasta ar da orice doar pentru a mai avea o sansa: aceea de nu fi facut, INCA, nici o greseala. <\/p>\n